Asa cum am aratat pana acum, exista multe modalitati de imbunatatire a procesului de invatare, indiferent de continutul abordat. Educatia in boala cronica presupune cateva cerinte de baza, cateva criterii valabile pentru toate persoanele avand o boaia cronica, dintre care cea mai importanta este individualizarea ingrijirii si educatiei.
Procesul educativ depinde de caracteristicile personale ale fiecarui pacient: factorii psihologici, patologia prezenta, implicatiile asupra .nilului de viata etc. Toate aceste aspecte se pot modifica in timp. Asadar, managementul unei boli cronice trebuie sa fie dinamic, iar fiecare persoana trebuie sa-si dezlte propriul mod de a reactiona eficient, la nivel de comportament si de atitudine, propriul stil de adaptare la situatiile cu care se confrunta, in plus, atat personalul medical, cat mai ales pacientii, sunt neiti sa ia permanent decizii care sa ii ajute sa-si modifice si sa isi nuanteze aceste strategii. Chiar daca recunoastem importanta individualizarii, este imposibil ca personalul medical implicat in educatia persoanelor cu boli cronice sa ofere mereu informatii si sugestii pentru fiecare problema, a fiecarui pacient. De aceea, pacientii trebuie sa-si exerseze mereu capacitatea de a lua decizii independente, in conformitate cu recomandarile medicale.
Conceptul de parleneriat in educatia pacientilor cu boli cronice se refera la necesitatea unei implicari active in relatia pacient-echipa medicala. Acest concept este discutat in extenso in literatura de specialitate, in special in ceea ce priveste managementul bolilor cronice. Prezenta partenerilor intr-o relatie, sau dedicarea lor (motivatia) nu sunt suficiente pentru o functionare optima a acelei relatii. Se impune o pregatire adecvata pentru rolul de partener, atat din partea pacientilor, cat si din partea cadrelor medicale.
Nivelul de cunostinte nu se asociaza obligatoriu, cu obtinerea unor rezultate pozitive pe medical. Educatia eficienta nu inseamna simpla oferire de informatii despre boala, ci presupune dezltarea abilitatilor pacientilor de a se autoobserva, de a emite judecati, de a lua decizii, de a se simti increzatori si de a sti care sunt rezultatele cele mai bune. Toate aceste comportamente specifice nu sunt caracteristici sau calitati ale persoanei, ci se invata, se educa.
Curricula medicala include surprinzator de putine subiecte referitoare la comunicare, procesul de invatare-predare sau despre psihologia dezltarii in general. Accentul cade asupra componentelor descriptive ale bolilor si de tratament medicamentos: mecanisme fiziologice, etiopalogenetice, administrarea de medicamente etc.) si se ignora pregaHrea cadrelor medicale pentru implicarea in educatia efectiva a pacientului. Practicianul se bazeaza pe intuitie, pe experienta sau obisnuinta in silirea unei relatii cu pacientii, ceea ce nu este suficient pentru a controla boala cronica.
Participarea si implicarea in programele de educatie depinde intr-o mare masura si de anumite caracteristici individuale ale pacientilor. Sunt studii care atesta ca persoanele cu un nivel educational scazut, fara un loc de munca sil, sau care sunt singure (persoane necasatorite, dirtate sau vaduve), sunt mai putin implicate in programele de educatie.
3) Aceste persoane considera, de asemenea, ca, odata ce simptomatologia pentru care s-au prezentat la consultatie si au inceput tratamentul s-a imbunatatit, continuarea tratamentului nu mai este necesara. In cel mai bun caz, accepta tratamentul medicamentos, insa nu aloca timp si resurse personale pentru educatia specifica bolii. Cel mai adesea, atitudinea reticenta este exprimata prin: N-are rost sa mai rbim, d-le doctor, o sa iau tot ce-mi dati.\" sau Nu stiu daca o sa pot face ce spuneti dvs. acolo. Nu puteti sa-mi dati ceva medicamente?\" Uneori, aceste caracteristici ale pacientilor determina atitudini negative si din partea personalului medical. Sunt studii care arata ca unele cadre medicale care trateaza persoane cu un nivel educational si socioeconomic mai scazut fe percep ca fiind mai putin atractive si prognozeaza o elutie slaba a bolii si a comportamentelor dezirabile ale acestor persoane. De asemnea, le considera mai putin apte\" pentru a intelege si respecta ceea ce li se spune in sedintele de educatie si au tendinta de le a prescrie mai repede si mai des medicamente.
Cunoasterea catorva elemente de baza ale psihologiei
dezltarii poate, de asemenea, imbunatati procesul de educatie.
Astfel, persoanele cu varste peste 45-50 de ani sunt mai anxioase si
mai putin increzatoare in capacitatile proprii de a invata lucruri noi
ativ cu persoanele mai tinere, care au o experienta a
studiului mai recenta (au terminat studiile de putin timp sau inca
studiaza).(5\' Un program de educatie saturat in informatii teoretice
si prezentat intr-o forma didactica clasica (expuneri orale) nu va
avea rezultatele asteptate si nici pe masura relevantei informatiilor
continute. Cu toate ca au aptitudini academice mai putin dezltate,
persoanele peste 45 de ani pot compensa printr-o experienta de
viata bogata si variata. De aceea, educatia pacientilor la aceste
varste trebuie sa fie axata pe rezolvarea de probleme practice,
specifice, si care, in masura posibilitatilor, sunt propuse chiar de
pacientii insisi. Ratiunea unei asemenea abordari este aceea ca, la
aceasta varsta, indivizii au aptitudini bine dezltate de rezolvare
de probleme. Ei beneficiaza de mai putin timp liber pentru studiu
din cauza programului incarcat de la serviciu, solicitarilor de acasa
(partener, copii), dar si datorita unui suport mai redus din partea
familiei si prietenilor. In cazul unei probleme de sanatate, precum
prezenta unei boli cronice, aceste persoane pot fi mai putinIncrezatoare, dar mai motivate pentru intelegerea si aplicarea
cunostintelor dobandite in cadrul sedintelor de educatie.
In cazul persoanelor peste 65 de ani, activitatea psihomotorie este incetinita, ceea ce afecteaza calitatea raspunsurilor, in special cresterea limpului de reactie. Aceasta lentoare\" este determinata de modificari neurologice, dar si de izolarea sociala ori prezenta depresiei. La varsta a 3-a, procesarea informatiei este incetinita si se caracterizeaza prin necesitatea unui interval de timp mai indelungat pentru:
- evaluarea mediului (de exemplu, le trebuie mai mult timp pentru a se obisnui cu o noua camera sau cu o alta aranjare a lucrurilor in casa);
- memorarea si reamintirea informatiei (de exemplu, uita mai usor sau isi aduc mai greu aminte recomandarile medicale, daca acestea nu au fost scrise);
- luarea deciziilor (de exemplu, le trebuie mai mult timp sa se hotarasca ce sau cum sa faca).
Pentru a facilita invatarea la persoanele cu varste peste 65 de ani, este necesara repetarea de cateva ori a informatiei ce trebuie retinuta, mai ales daca a fost prezentata prea repede sau neclar. Persoanele in varsta recunosc de cele mai multe ori aceste probleme .ji manifesta precautii in viata cotidiana. Cunoastem cu totii expresiile Apoi, draga, nu mai sunt ca la 20 de ani\" sau La varsta asta, maica, nu mai pot face ce faceam cand eram tanara\". Pe de alta parte, este neie de o constientizare la nivelul societatii a deficitului existent in competentele si abilitatile fizice datorate varstei. Persoanele in varsta au o capacitate mult diminuata de autoingrijire si o dependenta crescuta fata de ceilalti. Prevalenta depresiei si a tulburarilor mentale este crescuta la populatia varstnica. De asemenea, pierderi moderate ale memoriei la varstele inaintate sunt frecvente, fara insa a constitui intotdeauna un semn de dementa.
Multe persoane peste 65 de ani, dar si multi dintre noi cu varste mult mai tinere, credem ca anumite probleme psihologice (cognitive sau comportamentale) existente la aceasta varsta sunt ireversibile si nu incercam in nici un fel sa schimbam aceasta stare de fapt. In realitate, aceste persoane au capacitatea de a-si imbunatati unele capacitati mentale, prin utilizarea pragmatica\" a informatiilor si procedurilor achizitionate in urma anilor de educatie, munca si a experientei indelungate de viata. O buna functionare sau chiar imbunatatirea unor abilitati intelectuale precum memoria, atentia, concentrarea, se pot obtine prin utilizarea frecventa si consecventa a cunostintelor si aptitudinilor ramase intacte si aplicarea lor in celelalte domenii deficitare. Spre exemplu, un barbat de 70 de ani, fost mecanic de locomotiva, care uita frecvent de tratamentul pentru diabet, poate fi ajutat sa tina minte orele la care trebuie sa-si ia medicamentele sugerandu-i sa-si intocmeasca un grafic zilnic, asa cum facea cand lucra pe locomotiva si cand nu a intarziat niciodata. Astfel, se activeaza cunostinte nealterate, despre respectarea orelor fixe de plecare a trenurilor, si informatii noi, precum luarea medicamentelor de diabet.
Uneori, persoanele in varsta sunt prea orgolioase sa recunoasca ca au neie de ajutor, ori le e teama ca ceilalti ii r crede nebuni\". Alteori, au o puternica lipsa de incredere in capacitatea lor de invata: sunt prea batran ca sa ma mai schimb\".
Asadar, in procesul de invatare, este necesara atat aplicarea unor strategii specifice, cat si luarea in considerare a aspectelor demografice, sociale sau etnice ale pacientilor si personalului medical. Rolul educatorului, medic sau asistenta, este acela de a invata pacientii noi cunostinte si deprinderi de adaptare la boala, dar si de a-i invata sa se ajute singuri. In continuare, m prezenta unele tehnici de comunicare, utile si eficiente in silirea si consolidarea relatiei pacient-cadru medical.
