Modesta ca infatisare, conduce in topul celor mai puternice plante medicinale din Romania
Denumirea stiintifica a acestei plante este Aristolochia clematitis. In zona de vest a tarii i se spune marul-lupului, in sudul Moldovei, curcubetica, iar pe malul Dunarii, buruiana de remf. Creste prin vii, la margini de camp si prin locuri virane. Este inalta de jumatate de metru, uneori mai mult, iar frunzele ei amintesc oarecum de cele ale fasolei. Are florile galbene, un miros foarte puternic si destul de inecacios, fiind ocolita de insectele daunatoare, precum si de bolile
virale si bacteriene ale plantelor. Este atat de rezistenta si vivace, incat sufoca adesea culturile, taranii nostri nemaistiind cum sa scape de ea (intre altele, rezista foarte bine si la ierbicidE). Buruiana aceasta este - se pare - una din cele mai puternice plante medicinale din flora noastra, avand atat de multe aplicatii, incat ar putea fi scrise despre ea tomuri intregi. Comparatia cu forta unei explozii atomice nu este hazardata, doar ca efectul e pozitiv.
Partea aeriana a fost studiata intens in anii '80, cand savantii au fost fascinati de efectele sale imunostimulatoare extrem de intense. S-a incercat atunci izolarea din frunzele sale a unui medicament de semisinteza cu administrare interna, insa s-a dovedit ca separat de celelalte componente ale plantei, acidul aristolochic, principiul activ imunostimulator secretat de ea, este foarte toxic pentru ficat, putand favoriza chiar formarea tumorilor hepatice. Atunci s-a renuntat la studierea sa, ea ramanand, ca si pana atunci, in apanajul medicinii populare. Ceea ce ne determina acum sa scriem despre ea sunt nenumaratele semnale primite de la cititori, referitoare la miracolele terapeutice facute cu ajutorul acestei plante. Lista afectiunilor vindecate cu ea este impresionanta: de la boli hepatice si infectii recidivante la
dermatoze rezistente la orice alta forma de tratament,
tumori benigne si maligne sau boli ginecologice.
Utilizarea interna
Prezinta fara doar si poate riscuri, deoarece marul-lupului, fara a fi atat de toxic ca spanzul, matraguna sau rostopasca, are o anumita actiune nefasta la nivelul rinichilor si a tubului digestiv, in doze mari dand reactii adverse severe. Se pare ca in doze mici, de pana la 1,5 grame pe zi pentru un adult, administrat o perioada limitata de timp (maximum o lunA), nu prezinta nici un inconvenient, fiind chiar un remediu rapid in tratarea cancerului pulmonar, de piele, la san si la intestin, a hepatitelor virale, precum si a infectiilor intestinale, insa singurul care are investitura sa prescrie si sa conduca acest tratament este medicul curant. Din acest motiv, nu ne vom ocupa in acest articol de administrarea interna a marului-lupului, ci doar de tratamentele externe, care sunt lipsite de pericole, au o eficienta foarte mare si se aplica unei game foarte largi de boli.
Cateva forme de preparare si administrarea externa
Cataplasma cu marul-lupului
Se macina fin iarba de marul-lupului cu ajutorul unei rasnite de cafea, iar pulberea obtinuta se combina in proportii egale cu pulbere de radacina de tataneasa. Peste amestecul de pulbere de marul-lupului si tataneasa se adauga apoi apa calduta, amestecand mereu, asa incat sa se formeze o pasta cat mai omogena. Aceasta pasta se aplica printr-un tifon pe zona afectata vreme de o ora.
Baia de sezut cu marul-lupului
O mana de plante se lasa sa se macereze in 2 l de apa, vreme de 8-10 ore (de dimineata pana searA), dupa care se filtreaza. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca 2 l de apa clocotita, dupa care se acopera, se lasa sa se raceasca si se filtreaza din nou. In final se combina cele doua extracte intr-un lighean, in care se va sta cu sezutul vreme de 20 de minute (adaugand din cand in cand apa calda, daca este nevoiE). Este un leac foarte bun pentru hemoroizi, inflamatii anale, infectii genito-urinare recidivante.
Clisma cu marul-lupului
Preparatul pentru
clisma se obtine dintr-o lingura rasa de pulbere de marul-lupului, o lingura de radacina de tataneasa si o lingura de flori de musetel, care se lasa la inmuiat in jumatate de litru de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in jumatate de litru de apa pana cand scade la jumatate; se lasa la racit decoctul, dupa care se combina cu maceratul. Cu preparatul astfel obtinut se fac clisme cu ajutorul irigatorului. Lichidul se tine in
intestin vreme de 10 minute inainte de a fi eliminat.
Tinctura de marul-lupului
Intr-un borcan cu filet se pun frunze de marul-lupului bine pisate ori macinate cu rasnita de cafea, pana se umple borcanul. Apoi se adauga alcool
alimentar de minimum 70°, atat cat cuprinde, amestecand din cand in cand, astfel ca planta sa fie bine patrunsa de alcool. Se inchide borcanul si se lasa la macerat vreme de 14 zile, dupa care se filtreaza prin tifon. Se pun comprese pe locurile afectate cu tinctura astfel obtinuta.
Unguentul de marul-lupului
Sase linguri de tinctura se pun pe o farfurioara curata si se lasa sa se evapore pana isi reduc volumul de circa trei ori, obtinandu-se aproximativ doua linguri dintr-o pasta groasa si usor lipicioasa, cu miros puternic de planta. Aceasta pasta va fi adaugata peste un sfert de pachet de unt (usor inmuiat in prealabil in apropierea unei surse de caldura, fara a-l topi compleT), amestecand bine cu o lingura pana se omogenizeaza perfect aceasta combinatie, care apoi va fi pastrata la frigider.
Boli care se vindeca prin tratamentul extern cu marul-lupului
. Pentru o cicatrizare estetica a ranilor sau a taieturilor in urma unor interventii chirurgicale - se pune pe locul afectat o cataplasma cu tataneasa si marul-lupului o data pe zi, tinandu-se vreme de o ora. Viteza de vindecare va creste simtitor, iar cicatricele vor deveni cu timpul abia vizibile.
. Ranile (inclusiv de la interventii chirurgicalE) care nu se inchid - se trateaza cu comprese cu tinctura de marul-lupului. Un tifon bine imbibat cu tinctura se pune pe locul afectat vreme de 30 de minute, dupa care se indeparteaza compresa si se lasa pielea sa se zvante vreme de macar o jumatate de ora.
. Cancer intestinal, genital, de rect, de
prostata - se recomanda clismele cu marul-lupului, facute o data la doua zile. In cazul in care clismele sunt contraindicate, se fac zilnic bai de sezut.
. In cancerul genital la femei se face o clisma la doua zile si o irigatie vaginala (cu acelasi tip de preparat ca si la clismE) o data la trei-patru zile.
. Cancer esofagian, la limba etc. - se face
gargara cu ceai de marul-lupului, tataneasa si musetel, preparat intocmai ca si cel pentru clisme. In cadrul aceluiasi tratament se vor realiza totodata clisme cu marul-lupului, o data la doua zile.
. Cancerul de piele - se face o data la doua zile o clisma cu marul-lupului si in plus se aplica zilnic o cataplasma cu tataneasa si marul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se repeta pana la disparitia totala a leziunii.
. Infectii genitale cu trichomonas, papiloma, chlamidya - se fac spalaturi
vaginale cu un ceai preparat la fel ca cel pentru clisme. Tratamentul se face vreme de 7-10 zile cu doua saptamani de pauza pentru refacerea florei vaginale. La barbati se fac zilnic bai de sezut cu marul-lupului, pentru sporirea imunitatii locale. Mai ales in infectii cu chlamidya si in cele bacteriene va fi respectat cu strictete tratamentul cu antibiotice prescris de medic, cele doua terapii mergand foarte bine in paralel.
. Rani purulente, greu vindecabile la degetele de la maini si de la picioare - se umple pe jumatate un paharel ingust cu tinctura de marul-lupului, dupa care se inmoaie in el degetul afectat vreme de 20-30 de minute. In cateva zile infectia se va retrage si apoi va disparea. Sunt multe cazuri de pacienti carora trebuia sa le fie amputat degetul si l-au salvat ca prin minune doar cu acest tratament simplu.
. Abcese, furuncule, eczeme infectioase rezistente la alte forme de tratament - se pune pe locul afectat o cataplasma cu marul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi, dupa care se lasa pielea sa se zvante in aer liber vreme de o ora. Se repeta aplicatia zilnic, pana la vindecarea totala.
. Contra
hemoroizilor - se foloseste unguentul al carui mod de preparare a fost descris anterior, cu care se fac aplicatii locale de doua-trei ori pe zi. Foarte utile sunt si baile de sezut cu marul-lupului, care vor fi facute o data la doua-trei zile.
Intoxicatia cu marul-lupului
Apare la adulti atunci cand se depaseste doza de 6 grame pe zi si se manifesta prin urmatoarele simptome: greata, varsaturi, scaune numeroase (uneori sangvinolentE), urinari dese, inflamatii severe ale rinichilor,
tulburari circulatorii. Utilizat extern, nu prezinta nici un fel de inconveniente, cu conditia sa fim atenti la manipularea si depozitarea sa corecta. Toate tratamentele interne vor fi facute sub directa indrumare si supraveghere a unui medic. In caz de intoxicatie, de la primele simptome adresati-va medicului curant. Tratamentul consta in voma terapeutica (spalaturi gastricE), administrarea de carbune medicinal, producerea unei purgatii puternice. Nu faceti tratament intern cu marul-lupului fara indrumare medicala. Daca aveti in casa plante toxice, atunci pastrati-le in dulapiorul de medicamente, bine inchise, si puneti la indemana si antidotul elementar - carbunele medicinal, care trebuie administrat imediat, pana ajungeti la cea mai apropiata unitate sanitara.
ILIE TUDOR
Marul-lupului este una dintre cele mai utilizate plante inca din cele mai vechi timpuri. Primele consemnari despre folosirea ei in scopuri medicinale dateaza de acum 5000 de ani, din Egiptul antic, unde ea era numita "iarba cobrei", intrucat era singurul remediu eficient contra veninului temutei reptile. Tot in Egipt era administrata pentru tratamentul infectiilor pielii, pentru vindecarea rapida a muscaturilor de animale si insecte, precum si pentru a apara oamenii de epidemii.
Vechii gali foloseau marul-lupului pentru tratarea tumorilor si a oricaror excrescente aparute pe corp.
In Evul Mediu, in Spania, planta era remediul de taina al cavalerilor care o foloseau pentru a-si tamadui rapid ranile primite in lupta si pentru a preveni infectiile, care in vremurile acelea erau fatale.
Herboristii englezi din secolele XVI-XVII recomandau mestecarea a doua-trei frunze de marul-lupului pe zi, pentru intarirea organismului impotriva epidemiilor, pentru eliminarea abceselor dentare si a tuturor afectiunilor gurii. Tot ei avertizau asupra toxicitatii plantei, aratand ca tratamentele interne mai lungi de trei saptamani pot dauna rinichilor, vezicii urinare si tubului digestiv.
In medicina noastra populara este consemnata folosirea acestei plante in foarte multe zone ale tarii. In Banat era utilizata contra "ranilor rele", adica a cancerului la piele, in Satu Mare si in Bistrita Nasaud era folosita pentru tot soiul de "bube" (boli de pielE), pentru "tranji" (hemoroizI), dar si pentru tratarea cancerului de rect sau de intestin. In Moldova este consemnata folosirea acestei plante mai ales in judetele Vrancea, Galati si Bacau, unde era considerata un adevarat elixir contra bolilor femeiesti, precum si a celor recto-anale (se folosea sub forma de baI). De asemenea, se folosea pentru a face parul sa creasca frumos, pentru a indeparta cosurile de pe fata si a infrumuseta pielea. In Oltenia, marul-lupului era folosit in special pentru tratarea ranilor si a bolilor de piele, dar si a hepatitei si ulcerului stomacal (se administra putina radacina fiarta in laptE).
Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor
