Odata acceptat, tratamentul homeopatic implica si un regim igienico-dietetic ce sa asigure din surse ecologice un aport taminic suficient pentru organismul uman aflat in deficit si/sau exces (info)energetic. In acest context trebuie (re)cunoscute principalele tamine si rolul lor in meolismul uman. Vom mentiona in context taminele ale caror importanta este deosebita pentru perioada cat se administreaza remediile homeopatice indicate curent in tratamente.
Cuprins:
Vitaminele sunt metaboliţi esenţiali (coenzime) de origine exogenă, iar însuşirea se datorează faptului că atât pentru speciile animale, vegetalele ori microorganisme, aceste substanţe sunt indispensabile (Schopzer, Lwoff - 1934) în desfăşurarea întregului ansamblu de reacţii fundamentale ale materiei vii aflate într-un echilibru (info)energetic relativ, tocmai datorită caracterului său discontinuu, când numeroase organisme animale nu prezintă capacitatea de a sintetiza vitamine (principii active esenţiale care încep ori termină o reacţie biologică şi/sau o întreţin în desfăşurare), ce variază mult de la o specie la alta.
De exemplu, acidul ascorbic (vitamina C) este sintetizat de cele mai multe specii animale neavând rol de vitamină decât pentru om, hamster, unele maimuţe şi cobai. De aceea termenul de vitamină trebuie întotdeauna raportat la specia ori rasa în cauză, cum există şi o serie de posibilităţi intermediare. Se ştie astăzi că acidul şi amida acidului nicotinic (vitamina PP) pot fi sintetizate din triptofan, iar pelagra (maladie de carenţă) se manifestă mai frecvent în regiunile sărace, unde cerealele cultivate - porumbul - conţin puţin acid nicotinic şi consumul de proteine animale furnizoare de triptofan este foarte scăzut. În cazul vitaminelor cu structură complexă, de exemplu vitamina B1 - formată din unirea nucleului pirimidinic cu nucleul tiazolic - se constată posibilitatea de sinteză prin intermediul microorganismelor aparţinând unuia şi/sau altuia din nucleele ce ne permit să considerăm fragmentul nesintetizat drept o (pro)vitamină. Alt exemplu îl constituie β-carotenul foarte răspândit în vegetale, dar în organismul animal este convertibil în vitamină A cu un randament variabil [Oeriu, 1974].
Un alt aspect general al problemei vitaminelor priveşte modul de acţiune, iar numeroşi alţi factori vitaminici hidrosolubili (grupul B) sunt cunoscuţi în acest fel drept cofactori enzimatici cu rol decisiv în metabolismul intermediar (fermenţii galbeni, coenzima I şi II, coenzima A etc). În celelalte cazuri mecanismele sunt puţin elucidate, dar surprinzător activitatea biologică este chiar mai bine precizată (vitamina K - în coagulare, vitamina A - în menţinerea integrităţii epiteliale etc.).
Clasificare vitamine |
sus  |
Din punctul de vedere al structurii lor chimice, vitaminele sunt substanţe organice foarte variate, clasificate în două grupe mari funcţie de solubilitatea în grăsimi şi solvenţi lipofili ori în apă: vitamine liposolubile şi vitamine hidrosolubile.
Schematic, o clasificare a vitaminelor se poate prezenta astfel:
Vitamine liposolubile
Grupa A
Vitamina A: factor antixeroftalmic sau factor de creştere
Vitamina D: factor antirahitic
Vitamina E: factor de reproducere
Vitamina K: factor antihemoragic
Vitamine hidrosolubile:
Grupa B
Vitamina B1: factor antinevritic
Vitamina B2: (riboflavină) factor antiataxic
Vitamina PP: factor pelagropreventiv
Vitamina B6: factor antitremens
Acid paraaminobenzoic: factor general de întreţinere
Acid folic: factor antiabortiv
Vitamina B12 (ciancobalamină): factor antianemic
Acid pantotenic: factor proimunitar
Biotină: factor antiparetic
Grupa C
Vitamina C: (acid ascorbic) factor antiscorbutic
Vitamina P: factor de permeabilitate capilară
Vitamine liposolubile - Vitamina A |
sus |
Vitamina A (axeroftolul), evidenţiată (Steenbock, 1921) în produse vegetale (morcovi şi varză), sub formă de β - caroten şi pe care radiaţiile UV şi oxigenul din aer îl degradează, iar faţă de acţiunea acestora se apără (împotriva proceselor de oxido-reducere) prin antioxidanţi de tipul hidrochinonei sau α-tocoferolului. Provitaminele A se găsesc în regnul vegetal dominant sub formă levogiră: morcovul (6mg%), spanacul, varza (5 mg%) şi ardeiul gras (2 mg%).
Vitamina A necesară organismului este asigurată sub formă de provitamină A (caroteni), prin alimentaţia de natură vegetală (în special β-carotenul), iar cantitatea de vitamină A necesară zilnic organismului este în medie de 1,5 - 2,5 mg (5000 - 8300 U.I.).
Rolul vitaminei A în metabolismul general este foarte important, lipsa din organism ducând la tulburări grave. Resorbţia carotenilor şi a axeroftolului se face la nivelul mucoasei intestinale, iar acţiunea fiziologică a vitaminei A se manifestă în procesele vizuale şi în menţinerea integrităţii ţesutului epitelial, apoi osteogeneză şi hematopoieză. În primele trei luni de tratament, inclusiv adjuvant, toate tipurile de tumori (benigne şi maligne) reacţionează favorabil, mai ales dacă se administrează din surse vegetale ecologice şi în doze mai mari (≥ 25 mg/zi). În cantităţi crescute administrate zilnic axeroftolul se acumulează în ficat, atunci apare hipervitaminoza A, când se manifestă constant în primul rând prin tulburări foarte grave ale osteogenezei.
Plante medicinale, surse importante de β-caroten şi axeroftol: afinul (Vaccinium myrtillus), măghiranul (Majorana hortensis), pirul (Agropiron repens), trei fraţi pătaţi (Viola tricolor), urzica (Urtica dioica) etc.
Vitaminele E |
sus |
Vitaminele E (Karrer, 1938) ori α-,β-,γ-,δ-,ε-,ζ- tocoferolii au capacitatea de a devia planul luminii polarizate datorită prezenţei a trei atomi de carbon asimetric; α-tocoferolul în soluţie alcoolică se orientează spre dreapta (dextrogir), iar în soluţie benzenică spre stânga (levogir). Tocoferolii sunt sensibili la acţiunea oxigenului şi a oxidanţilor; în absenţa oxigenului aceştia sunt stabili şi la temperaturi ridicate (200 - 250șC), dar în aer se oxidează foarte uşor. Hidrochinona în mod deosebit exercită o acţiune de protecţie a organismului uman faţă de agenţii oxidanţi.
Vitamina E se găseşte în germenii de grâu (2,55 mg/g), în alte cereale (orz, ovăz, secară) şi în legume (fasole, soia, mazăre, spanac etc.). Lipsa vitaminei E produce leziuni ale aparatului genital masculin sau feminin, simptome de distrofie musculară şi necroza ficatului ce par a nu avea legătură cu starea lipidelor din organism. Carenţa vitaminelor E la bărbaţi duce la pierderea mobilităţii spermatozoizilor şi la modificări ireversibile ale epiteliilor tubilor seminiferi, dar la femei nu influenţează fecundaţia, care se produce normal, atunci zigotul se dezvoltă numai scurt timp, apoi moare şi este resorbit. În ultimul stadiu de carenţă al vitaminelor E apar modificări la nivelul ficatului şi al glandelor suprarenale. În avitaminoza E sunt frecvente distrofiile musculare şi tulburările neurologice eterogene.
Vitaminele E, resurse vegetale : talpa gâştii (Leonurus cardiaca), măceşul (Rosa canina), porumbul (Zea mays) etc. sunt asociate cu β-carotenul tot în tratamentul tumorilor benigne şi maligne, pentru rolul antioxidant major şi în afecţiuni dermatologice ori ale mucoaselor digestive, urogenitale etc. (adjuvant). Hipervitaminoza E se leagă de hipervitaminoza A (în asocieri, vitaminele E potenţează axeroftolul).
Vitaminele hidrosolubile |
sus |
Vitamina B1
Tiamina sau vitamina B1 (Funk, 1911) provine din regnul vegetal şi se găseşte în germenii de grâu şi tărâţele de orez (1,6 - 2,4 mg%). În sânge, la adulţii normali, tiamina este localizată în special în leucocite, concentraţia acesteia fiind de 7 - 15 μg%. Scăderea acestei concentraţii la 4,5μ g% reprezintă un indiciu de carenţă.
Biogeneza la unele plante (schinelul - Cnicus benedictus) şi microorganisme nu este încă lămurită, iar la plantele superioare se sintetizează în frunze şi numai în prezenţa luminii; produsă de asemenea şi de bacteriile intestinale. Deficienţa în tiamină apare actualmente din ce în ce mai frecvent datorită alimentaţiei rafinate (bogate în conservanţi), excesivă în făinoase şi alcool etilic, cafea, preparări termice agresive, stres şi boli infecţioase intercurente, repetate, prin deficit imunitar dobândit, datorat radiaţiilor ionizante şi efectelor în timp ale acestora şi/sau radicalilor liberi.
Surse naturale foarte bogate în tiamină sunt: frunzele şi florile de păducel (Crataegus monogyna), fructele de măceş (Rosa canina), rădăcinile de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra), fructele de cătina albă (Hippophaë rhamnoides) etc. Absenţa cronică din alimentaţie a vitaminei B1 duce la boala numită beri-beri, o degenerescenţă a SNC (sistem nervos central), ce se manifestă printr-o formă de poliencefalită (astenie, anorexie, vărsături şi diaree incoercibile, ataxie progresivă, halucinaţii, exitus), cât şi tulburări cardiace (miocardită): tahicardie, insuficienţă cardiacă gravă cu hepato-splenomegalie şi edeme generalizate.
Vitamina B2
Riboflavina (Funk, 1911) ori vitamina B2 este conţinută mai ales de bacteriile şi drojdiile cu mare putere de fermentaţie (3 mg/100g). Cerealele conţin: 0,06 - 0,15 mg%, fructele 0,075 mg% în general, iar migdalele 0,3 - 0,6 mg%.
Lipsa accentuată a riboflavinei din alimentaţie duce la leziuni generalizate, caracterizate prin: cheiloză, glosodinie, blefaro-conjunctivită şi ataxie a membrelor inferioare.
Simptomele avitaminozei B2 sunt observate curent la indivizii policarenţaţi. Riboflavina, ca atare, stimulează secreţia de HCL (acid clorhidric) a mucoasei gastrice şi de factor intrinsec (Castl), iar în procesul vederii transformă într-un mod indirect (prin intermediul coenzimelor la structurarea cărora participă) lungimile de undă scurte în lungimi de undă lungi, perceptibile, pentru care ochiul omenesc are o sensibilitate mai mare [Oeriu, 1974].
Surse vegetale: frunzele şi florile de păducel (Crataegus monogyna), rizomii de pir (Agropyron repens), fructele de cătina albă (Hippophaë rhamnoides) etc.
Acidul folic
Derivat al acidului pteroiglutamic (teropterină), acidul folic (Norit, 1922) se găseşte în cereale sub forma unui complex vitaminic (în medie 35 μg%), iar dintre fructe, cele mai mari cantităţi se găsesc în lămâi (80 μg%), banane (30 μg%) şi portocale (23 μg%); legumele conţin cantităţi extrem de reduse (10 - 20 μg%). Deficienţa cotidiană de acid pteroilglutamic (denumită şi vitamina Bc) se manifestă printr-o anemie particulară, caracterizată printr-o megaloblastoză medulară accentuată şi/sau o dereglare majoră a hematopoiezei, însoţită de agranulocitoză şi trombocitopenie. În absenţa cronică a vitaminei B12 (ciancobalamina) şi a acidului ascorbic (vitamina C), teropterina nu este absorbită la nivel digestiv, chiar dacă se găseşte în alimente ori se face un aport sporit pentru deficit. Suplimentele de acid folic sunt necesare mai ales pentru femeile însărcinate, în perioada de gestaţie, altfel creşte rata avorturilor şi/sau naşterilor premature; cât şi copiilor până la definitivarea maturizării constante a măduvei osoase hemato-formatoare/SRE, perioadă în care timusul se atrofiază progresiv; recomandat în cancerul pulmonar [Pîrvulescu, 2005]. Nu trebuie pierdută din vedere asocierea teropterinei cu acidul ascorbic şi ciancobalamina provenite din surse naturiste ecologice, infuzii de: urzică (30%), măceş (30%) şi suc de lămâie (40%), câte 3-4 ceaiuri instant/zi, regim igienico-dietetic echilibrat, bogat în fructe: citrice, mere (pentru pectine) etc.
Resursele de plante medicinale ale acidului folic sunt comune cu cele ale ciancobalaminei şi acidului ascorbic.
Biotina
Vitamina H (Szent-György, 1940) se găseşte în cele mai multe vegetale (cu excepţia cerealelor şi nucilor). În condiţii fiziologice majoritatea necesarului de biotină a organismului este asigurat de bacteriile intestinale. Se admite că pentru om este nevoie de o cantitate de 150 - 300 μg biotină - zilnic.
Deficienţa de biotină (coenzima R) se caracterizează clinic prin dermatită eczematoasă, alopecie, spasme ale membrelor inferioare, pareză şi paralizie. Este foarte important de avut în vedere că administrarea de antibioticelor şi sulfamidelor din medicina alopatică impun concomitent şi un aport suplimentar vegetal susţinut de biotină ştiut fiind paradoxul prin care se produce creşterea rezistenţei bacteriilor la antibiotice, aceleaşi la care alte categorii de bolnavi sunt sensibile. De fapt, lipsa asocierii concomitente a unui regim igienico-dietetic bogat în legume (biotină) şi fructe (acid ascorbic), face ca resursele de coenzimă R să scadă drastic, determinând un tablou simptomatologic foarte asemănător - la scară - cu cel din administrarea citostaticelor în bolile consumptive (neoplazice) ori cel din cobaltoterapie, chiar efectuată pe zone limitate (ignipunctură). Se pare că tratamentele citostatice sau prin iradiere consumă practic toată coenzima R din organism, aşa explicându-se efectul favorabil al curelor naturiste, exclusiv din legume proaspete ori fructe (şi pentru acidul ascorbic - un important antioxidant) [Pîrvulescu, 2004].
Vitaminele P |
sus |
S-a observat că permeabilitatea deosebită a capilarelor în scorbut (avitaminoză C) nu poate fi complet şi eficient remediată prin administrare de acid ascorbic. Aceste fenomene sau tulburările capilare din anumite tipuri de purpură - la om - se pot reduce prin administrarea unor pigmenţi vegetali ce se găsesc în preparatele de vitamină C naturală (din suc de lămâie ori ardei gras roşu). Având o anumită acţiune vitaminică, au fost denumite vitamine P (vitaminele permeabilităţii). Bogate în vitamină P (Rusznyak, 1936) sunt fructele citrice (suc), fructele de măceş (Rosa canina), coacăzele negre (Ribes nigrum), hrişca şi tutunul. În general, fructele au un conţinut mai mare de vitamină P, decât frunzele şi rădăcinile. În medicina fitoterapeutică tradiţională, pentru a se obţine abstinenţa de la fumat, se folosesc frecvent vinurile tonice ce conţin: suc de coacăze negre şi măceş - în părţi egale - cu câte 1g de ardei iute şi ardei gras roşu, pulbere uscată, amestecate în părţi egale. Se înlocuieşte astfel necesarul de vitamină P provenind din tutun şi apare ca o contrabalansare a efectului (anti)oxidant al nicotinei [Matei, 2004], iar renunţarea la ţigarete sau lulea devine mult mai uşoară (cunoscut fiind că renunţarea definitivă la fumat presupune şi o componentă moral-volitivă decisivă).
Cantităţi apreciabile de acid ascorbic (Venette, 1671) se găsesc în fructele de măceş (150 - 360 mg%), în citrice (în sucul de portocale 20 -50 mg%, sucul de lămâi 40 - 75 mg%, de mandarine 10 - 78 mg%); legumele conţin cantităţi mai reduse (morcovi 30 - 40 mg%, mazărea 10 - 60 mg%, pătlăgele roşii 10 - 50 mg%, fasolea verde 7 - 14 mg%).
Necesitatea în vitamină C (γ-lactona) variază în funcţie de modalitatea organismului de a o sintetiza; omul şi hamsterul, care nu au această capacitate de a produce vitamina C, necesită cantităţi mai mari. Omul, de exemplu, necesită zilnic 50 - 75 mg acid ascorbic. Avitaminoza C se manifestă prin: anemie şi astenie marcată, hemoragii subperiostale ori musculare, inflamaţii şi osteoalgii, mici hemoragii cutanate (peteşii), periostale până la separarea epifizelor. Acidul ascorbic reprezintă cel mai important antioxidant vegetal (forma levogiră); alături de vitamina E acţionează în cadrul fosforilării oxidative, proces biochimic esenţial ce se desfăşoară la nivelul mitocondriei, responsabil de respiraţia celulei, reacţie fundamentală fără de care procesele de oxido-reducere (redox) nu ar putea fi ţinute sub control. Aşa se explică de ce pe lângă un regim alimentar bogat în axeroftol şi α-tocoferol, vitamina C recoltată din surse vegetale (obligeana - Acorus calamus) trebuie să facă parte constant din raţia zilnică, evidentă prin simpla prezenţă, o adevărată profilaxie generală [Botez, 2001]. Surse importante de acid ascorbic se găsesc în următoarele plante medicinale: afinul - Vaccinium myrtillus, cătina albă - Hippophaë rhamnoides, fructele de dud - Morus alba, fructele de măceş - Rosa canina, fructele de mur - Rubus fruticosus etc.
Vitaminele 
