in tarile CSI functioneaza aproximativ 100 de statiuni bazate pe terapia cu namol, printre care se numara: Saki, Evpatoria, Kuialnik, langa Odesa, Piatigorsk, Jeleznovodsk, Slaansk, Ape Minerale Serghiev, Lipetk, Druskinivkai, Eisk, Kemeri, Sernovodsk etc. in ultimele decenii, s-au explorat mii de izvoare minerale, peste 100 de zacaminte de namoluri terapeutice si nu mai putin de 500 de zone cu conditii climaterice favorabile. in multe statiuni, atat din sudul tarii, cat si din alte zone, terapia cu namol isi gaseste aplicabilitate ca metoda distincta, de sine statatoare, dar si alaturi de alte metode ale balneoterapiei.
Cu toate acestea, astazi, avem posibilitatea de a economisi timpul si banii necesari unei calatorii in zonele cu namoluri si izvoare folosind aceste minunate resurse naturale !a noi acasa sau in saloanele de cosmetica.
Namolul terapeutic (peloidul) este un strat mineral sedimentar, extras de pe fundul marii sau al zonelor de coasta, care contine o mare cantitate de substante organice si minerale.
Cele mai raspandite namoluri terapeutice sunt depunerile de mal din bazinele saline - namolurile negre sulfuroase, care se formeaza pe fundul estuarelor marine, al golfurilor si lacurilor sarate continentale. Din punct de vedere structural, namolurile terapeulice constituie un sistem fizico-chimic complex, compus din trei par[i interdependente: solutia de namol, osatura namolului si complexul coloidal.
Solutia de namol se compune din apa si saruri dizolvate in ea, substante organice si gaze, fiind un derivat al apei sau al saramurii (solutie saturata de diverse saruri, cu concentratie ridicata), care acopera depunerile de namol. Solutia namoloasa este infiltrata in intreaga masa de namol si se caracterizeaza prin mineralizare diferita, compozitie gazoasa si ionica, pH.
Cantitatea totala de apa din namoluri sau gradul de uinectare al acestora difera de la un tip la altul, variind intre 25 si 97%. Si gradul de mineralizare al solutiei de namol oscileaza de la 0,01 g/l in namolurile sapropelice si turba, pana la 350g/l in cele sulfuroase.Intre solutia de namol si apele care o acopera in permanenta au Ioc procese de difuzie, a caror menire este de a sili un echilibru intre ele, din punct de vedere al ionilor de sare.
Gazele din namoluri se gasesc mai ales in stare solubila. in principal, sursa formarii lor o constituie procesele biochimice in urma carora in solutia de namol se acumuleaza hidrogen sulfurat, bioxid de carbon, azot, oxigen si metan.
Gazele si ionii unor substante continute de namolurile terapeutice patrund in piele. Namolurile mai puternic mineralizate sau cu o mai intensa reactie acida exercita o mai mare influenta asupra modului in care decurg multe procese meolice din organism. Legat de aceasta, pentru obtinerea efectului terapeutic, namolurile puternic mineralizate si cele acide pot fi folosite la temperaturi mai scazute.
Osatura namolului (partea cu dispersie grosiera a namolului), contine particule de silicati, ghips, carbonati si fosfati de calciu, carbonati de magneziu si alte saruri, precum si relicve organice dure.
Se disting namoluri aspre, in care peste 50% din osatura sunt particule mai mari de 0,01 mm (de exemplu, namolurile lacului Saki) si namoluri fine, in care predomina particule mai mici de O.Olmm {namolurile lacului Tambukan). Cu cat particulele din namol sunt mai mici, cu atat este mai buna calitatea acestuia.
Complexul coloidal (componenta cu dispersie fina a namolului), cuprinde diverse particule minerale, mai mici de 0.001 mm, substante organice, formatiuni anorganice complexe si compusi mineralo-organici (sulfura de fier, acidul silicic, hidrati de oxid de aluminiu, fier si mangan, sulf etc).
Capacitatea de absorbtie, datorita careia, in timpul procedurilor terapeutice cu namoluri, se pot indeparta de pe suprafata pielii sau a mucoaselor microbii patogeni si alte elemente patologice, este legata de existenta in namoluri a minusculelor particule coloidale.
In mai multe tipuri de namol (turba, sapropelice etc), substantele organice sunt principala componenta a osaturii si a complexului coloidal, datorita careia respectivele namoluri au o mai mare capacitate calorica si cele mai bune proprietati termice, ceea ce, in majoritatea cazurilor, le sporeste efectul terapeutic. Asemenea insusiri permit ca recomandarea aplicatiilor cu namoluri de temperaturi mai ridicate, in anumite afectiuni (mai ales cronice inflamatoare), sa dea rezultate bune.
Printre elementele btogene din structura namolurilor
[terapeutice se gasesc compusi de azot, carbon, fier, fosfor, siliciu, sulf etc, care permit tratarea cu succes a multor boli. Mare parte
| dintre microorganismele care se dezvolta in namoluri contribuie la formarea, in ele, a mai multor compusi biologici puternic acli si
fcu o mare actiune bactericida fata de microbii patogeni. De fapt,
[ efectul antibacterian direct al namolurilor terapeutice se datoreaza tocmai prezentei unei asemenea microfiore.
