Brusturele creste pe maluri de râuri si pâraie, în santuri si liziere. Se mai numeste si broscalan, brustur, buedea-ciumei, captalan, clocbcean, gula-de-balta, lipan, podval-mare, smântânica. Este sensibil mai mare decât podbalul galben, din a carui familie face parte. Frunzele sale den mari cât palaria, sunt usor dintate si acoperite cu un puf gri pe partea inferioara. Florile, în nuante de la alb murdar pâna la roz pal, au forma unor cosulete si sunt dispuse des pe portiunea superioara a tulpinii.
Radacinile, care au actiune antitermica si au fost foarte cautate în timpul epidemiilor de ciuma, se culeg înca înainte de perioada de înflorire. Ceaiul sudorific se administreaza în caz de febra, insuficienta respiratorie, artrita (guta) si epilepsie. Se beau zilnic, încetul cu încetul, 1-2 cesti. Frunzele mari si proaspete se aplica sub forma de comprese, nu doar la entorse, luxatii si picioare ranite de prea mult umblat, ci si în orice fel de arsura, în leziuni ulceroase canceroase si în plagi usturatoare.
MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: 1 lingurita rasa de radacini de brusture se pune peste noapte la macerat în 1/4 litru de apa, se încalzeste dimineata si se strecoara.
Comprese: Frunzele proaspete sunt spalate, zdrobite si aplicate sub forma de compresa. Aceasta operatie se repeta zilnic de mâi multe ori.