Pielea este cel mai mare organ al corpului: la adult are o suprafata de 1,5-l,8 m si cantareste 6% din greutatea corpului. Grosimea variaza in functie de varsta (mai subtire la copii si batrani), de sex (mai subtire la femei), de rasa (mai subtire la rasa alba} si de regiunea anatomica (mai groasa pe palme si talpi, aprox. 5 mm, si foarte subtire la pleoape si preput, 0,2 mm).
Culoarea pielii difera dupa rasa, varsta, sex si regiune. Dupa rasa, poate fi de la alb-deschis la negru-inchis. Pielea copiilor si femeilor tinere este mai deschisa decat cea a adultilor si batranilor. La nivelul areolei mamare si in regiunea genitala, pielea este mai pigmentata decat in alte zone. Pigmentarea dene mai pronuntata la femei in timpul graditatii.
Pe suprafata pielii se observa numeroase santuri, mai adanci sau mai fine, care lipsesc la nivelul palioanelor urechii si in jurul unghiilor, unde tegumentul are un aspect neted si lucios. Santurile fine, superficiale, care se intretaie, formeaza un cadrilaj normal al pielii, cu aspect romboidal. La nivelul articulatiilor mari si in zonele de flexie se remarca santuri mai adanci, numite pliuri. Santurile paralele curbe, juxtapuse, se observa la nivelul palmelor si telor. Ele delimiteaza mici proeminente, numite creste papilare (dermatoglife), al caror aranjament este determinat genetic.
Orificiile, perii sau porii sunt locurile prin care glandele sebacee, sudoripare si mamare isi secreta produsele (sebum, sudoare si lapte); sunt zibile cu ochiul liber (orificiile formatiunilor pilo-sebacee) sau cu ajutorul lupei (orificiile glandelor sudoripare).
Tot pe suprafata pielii se observa fire de par de diverse dimensiuni, grosimi, culori si densitati, in functie de varsta, sex, rasa si regiune anatomica. La om, sistemul pilar se limiteaza la anumite zone tegumentare, caci si-a pierdut importanta de invelis protector urmare a aparitiei vestimentatiei. Exista pielea glabra, lipsita total de foliculi pilosi, la palme si talpi, si pielea paroasa, la nivelul capului (scalpului), sprancenelor, genelor, regiunilor axilare, genitale si pe fa[a (la barbati).
Consistenta pielii este moale, iar elasticitatea, foarte mare.
Aceste particularitati se schimba fiziologic, odata cu varsta, si patologic, in functie de diversi factori interni sau externi. Astfel, la nou-nascut, pielea este moale, catifelata, subtire, fina, foarte bogata in apa si reactioneaza exagerat la diversi stimuli externi sau interni. Are culoare roz datorita vascularizatiei bogate, iar
fibrele elastice si de colagen sunt mai putin dezvoltate. Dupa varsta de 40 de ani incepe senescenta organului cutanat, cu scaderea meolismului sau. Semnele clinice ale imbatranirii pielii sunt mai edente pe partile descoperite, unde actiunea razelor solare ultraolete accentueaza procesul senescentei si induc modificari degenerative la acest nivel: pielea dene atrofica, uscata, datorita scaderii continutului de apa si secretiei de sudoare si sebum. Mecanismul genetic al senescentei este complex, implicand toate organele corpului, nu numai pielea; el poate sa rezulte fie din uzura genelor responsabile de reproducerea celulelor, fie prin acumularea progresiva a unor defecte in transmiterea informatiei genice, cu alterarea in timp a talitatii tisulare.
Microscopic, pielea este alcatuita, de la exterior spre interior, din epiderm, derm si hipoderm.
Epidermul este bariera principala in calea trecerii substantelor prin piele. Esie format din mai multe straturi de celule ce se innoiesc permanent. Din profunzime spre suprafata, primul este stratul bazai sau germinativ, ale carui celule se transforma, prin diferentiere, in keratinocite. Urmatoarele straturi spre suprafata sunt stratul spinos, stratul granulos, stratul lucidum si stratul cornos. Acesta din urma este o membrana dura, rezistenta, cu 5-l5 randuri de corneocite (celule cornoase) compuse din keratinocitele stratului bazai in procesul de transformare si de turn-over spre suprafata. Celulele cornoase turtite, orizontale, hexagonale, fara nucleu, sunt eliminate permanent printr-un proces fiziologic de descuamare. Ele se intrepatrund precum lamelele si sunt legate intre ele prin desmozomi, avand un rol esential in mentinerea integritatii cutanate. Membranele celulare contin
lipide (acid linoleic, acid arahidonic). Deficitul de acid linoleic favorizeaza descuamarea exagerata a pielii, cu cresterea pierderii de apa transepidermice. Turn-over-ul epidermic este de aproximativ 1 luna, din care, in 2 saptamani, keratinocitele ajung din stratul bazai in stratul granular, pentru ca, in urmatoarele 2 saptamani, corneocitele sa ajunga la suprafata stratului cornos si sa fie eliminate. in afara keratinocitelor, la nivelul epidermului exista categorii de celule cu functii speciale. Astfel, melanocitele alcatuiesc sistemul pigmentar al pielii, fiind unicele celule capabile sa sintetizeze melanina, cu rol esential in fotoprotectie.
Dermul este urmatorul strat al pielii, situat imediat sub epiderm, fiind un tesut conjunctiv format dintr-o retea de
fibre (de colagen, elastice si de reticulina), o componenta celulara (fibroblasti, fibrocite, mastocite, celule pigmentare - melanocite -, precum si celule provenite din vasele sangne) si o substanta fundamentala (matricea). Fibroblastul este celula specializata \\n formarea fibrelor de colagen. La nivelul dermului exista o retea vasculara bogata si terminatii nervoase libere.
Hipodermul este stratul cel mai profund al pielii, format din tesut conjunctiv lax, in ochiurile caruia se afla celule grasoase mari (lipocite), grupate in lobuli, care constituie paniculul adipos. Grosimea lui difera in functie de zona anatomica (este bine reprezentat pe fese si abdomen, dar sarac presternal si pe piramida nazala), de varsta, sex, rasa, echilibrul endocrin si starea de
nutritie a indidului.
