Numarul, combinatia si echilibrul dintre notele fundamentale si armonice determina calitatea unui sunet. intr-ader, fiecare sunet, muzical sau nu, contine un tipar unic de note fundamentale si armonice de care depinde amploarea sa, claritatea, calitatea si individualitatea tonului. Cantaretii si muzicienii dedica mult timp si atentie cultirii calitatii tonului sau timbrului. Vocile si instrumentele lor sunt pretuite pentru puritatea lor sonora, pentru stralucire si caldura.
Armonicele care rezulta din dublarea unei frecvente, urmata de dublarea acesteia din urma, si asa mai departe, ocupa un loc special in muzica. Ele se afla la baza legii octavelor, care demonstreaza integrarea muzicii in legile universale ale proportiei si simetriei. Dublarea frecventei unui sunet produce "aceeasi nota la nivel superior\". Aceasta constituie baza octavei. Frecventa notei do central, 256 Hz, se dubleaza, dand
nastere unei note similare, dar cu o octa mai sus, care se noteaza do\' (512 Hz). Aceasta frecventa se dubleaza din nou pentru a produce do\", in directie opusa, injumatatirea frecventei notei do produce o nota similara do,, dar cu o octa mai jos decat do central.
Gama muzicala pe care o cunoastem cu totii este bazata pe o succesiune de armonice in cadrul unei octave, asa dupa cum rezulta din explicatia privind o coarda in vibratie. Daca nota fundamentala este do, atunci cea de-a treia armonica, in cazul careia vibratia corzii este alcatuita din trei segmente (o lungime si o jumatate de unda), produce nota sol. Cea de-a dncea armonica, ce rezulta dintr-o coarda a carei vibratie se desfasoara dupa cinci segmente (doua lungimi de unda si jumatate), produce nota mi, si asa mai departe, de-a lungul gamei. Diferenta de frecventa - "golul\" - dintre nota fundamentala si armonica este cunoscut sub numele de interl muzical.
