In dictionarul limbii romane, se regǎsesc definitiile celor douǎ forme opuse, sub care se manifestǎ existenta fiintelor vii: sǎnǎtatea si boala.
Organizatia Mondialǎ a Sǎnǎtǎtii (OMS) dǎ urmǎtoarea definitie a sǎnǎtǎtii: este starea de bine si confort fizic, psihic si social in absenta oricǎrei boli sau infimitǎti clinice.
Definitia datǎ de OMS sǎnǎtǎtii pune accentul nu numai pe starea de bine fizic, ci si pe ideea cǎ sǎnǎtatea reprezintǎ un echilibru intre starea de bine fizic, psihic si social intr-un mediu benefic pentru sǎnǎtate. A fi sǎnǎtos nu inseamna doar sǎ nu fii bolnav, dar si cum este starea organismului tǎu, cum este el construit si cat de limpede gandesti ca sǎ poti face alegeri intelepte pentru a indeplini sarcinile ce stau in fata ta.
Devierea de la starea de sǎnǎtate, in cadrul cǎreia modificǎrile mediului intern sunt generate de actiunea agentilor patogeni se numeste boalǎ.
Astfel, sǎnǎtatea este definitǎ ca fiind acea "stare a unui organism neatins de nici o boalǎ, la care functionarea tuturor organelor se face normal; omul sǎnǎtos este cel, care se bucurǎ de sǎnǎtate deplinǎ, care nu suferǎ de nici o boalǎ sau infirmitate, aflandu-se intre ai sǎi, inconjurat de dragoste".
Pentru medicina traditionalǎ din Extremul Orient, sǎnǎtatea inseamnǎ echilibrul dintre structura, energia si constiinta fiintei, inseratǎ in universul, cu care se armonizeazǎ, datoritǎ realizǎrii contactului permanent dintre macro si microcosmos; boala reflectǎ producerea unei instabilitǎti in oricare dintre punctele situate la interfata dintre cele douǎ lumi, care se intrepǎtrund si se reflectǎ una in cealaltǎ, neputand fi separate in cursul vietii.
Sub aspect fiziologic, sǎnǎtatea este consideratǎ o stare de normalitate metabolico-functionalǎ, mentinutǎ cu ajutorul mecanismelor de reglare, prin care se realizeazǎ homeostazia mediului intern, descrisa de Cannon.
Boala este rezultanta tulburǎrii activitǎtii normale a organisnului, sub influenta unor agenti din mediul intern sau extern.
Precizand conceptul de boala, fiziopatologia retine cateva elemente comune care fixeaza cadrul general al acestuia.
Prima caracteristica comuna tuturor bolilor o reprezinta cauzalitatea. La originea oricarei imbolnaviri stau anumite cauze, care in functie de interrelatiile cu organismul, sau independent de acesta, pot avea un rol determinant sau favorizant.
A doua caracteristica importanta a bolii o reprezinta manifestarea de catre organism a unui complex de reactii de raspuns fata de actiunea agentului patogen. In functie de natura agentului patogen, de efectul local sau general si de durata de actiune aceste reactii pot fi generale si/sau locale, specifice si/sau nespecifice, cu caracter adaptativ si/sau lezional, alcatuind in totalitatea lor un complex de perturbari care confera bolii particularitatile ei clinice.
O a treia caracteristica a bolii este modificarea sau tulburarea mecansimelor de reglare neuroendocrina. Dependent de intensitatea si durata de actiune a factorilor cauzali, activarea mecansimelor neuro-endocrine determina fie un mecanism de adaptare-aparare, fie dereglari metabolice, functionale sau chair leziuni.
Ultima trasatura caracteristica a bolii este limitarea capacitatii organismului bolnav de adaptare la solicitarile din mediu si de raspuns la noi agresiuni.
Terenul biologic, constitutia, predispozitia.
Terenul
Terenul biologic este un ansamblu de insusiri ale organismului, aflat in diferite etape ale dezvoltǎrii sale. Aceste insusiri conferǎ organismului calitatea de a da un rǎspuns particular solicitǎrilor mediului si se regǎsesc in constitutia morfo-functionalǎ si reactivitatea sa la stimuli.
A descrie termenul presupune a evidentia ansamblul de caractere, prin care se reliefeazǎ dotarea structuralǎ, biochimicǎ si functionalǎ a organismului, care are urmǎtoarele trǎsǎturi comune:
- sunt inǎscute
- sunt genetic determinate
- sunt transmisibile ereditar.
Fiecare caracter este determinat de o bazǎ molecularǎ formatǎ din proteine, care se manifestǎ prin variabilitatea calitativǎ si cantitativǎ, sub forme, care sunt avantajoase, sau dezavantajazoase pentru individ sau specie.
La baza variabilitǎtii caracterelor stau: mutatia si recombinarea, mecanisme care se intrepǎtrund si dezvoltǎ trasǎturile, ca stǎri posibile ale caracterelor, care sunt comune si rare.
In acceptiunea modernǎ organismul uman poate fi asemǎnat cu un sistem cibernetic hiperintegrat, adaptabil, format dintr-un ansamblu de elemente interdependente care functioneazǎ armonios si evolueazǎ in sensul legilor universale.
Pentru fiziopatologie, armonia functionalǎ reprezintǎ realizarea cuplǎrii-decuplǎrii functiilor contradictorii: activitate (sistolǎ)- repaus (diastolǎ), in cadrul unor cicluri: ritm, frecventǎ, periodicitate, dictate de sincronizatorii interni si externi, prin care sistemul biologic uman se intergreazǎ in ansamblul mediu intern-mediu extern.
Sistemul biologic este format din mai multe subsisteme riguros controlate si coordonate, care se desfǎsoarǎ dupǎ un program, avand ca scop realizarea performantei sistemului.
Constitutia
Incercarea de impǎrtire a oamenilor dupǎ constitutie a permis stabilirea a numeroase criterii de clasificare, dintre care, urmǎtoarele incearcǎ sǎ realizeze o corelatie intre caracterele morfo-functionale ale ansamblului si cele legate de proprietǎtile subsistemelor acestui ansamblu sau cu cele ale activitǎtii nervoase superioare.
Tipologia
-dupǎ proprietǎtile structurale: tipul respirator, muscular, digestiv, cerebral.
-dupǎ proprietǎtile functionale:
-tipul hipotonic si
astenic (corespunzǎtor tipului respirator si celui cerebraL)
-tipul normotonic, normostenic, atletic (corespunzǎtor tipului musculaR);
-tipul hipertonic, hiperstenic si picnic, corepunzǎtor tipului digestiv.
-dupǎ activitatea nervoasǎ superioarǎ fundamentalǎ, care are la bazǎ corelatia dintre intensitatea proceselor metabolice de coordonare si integrare a functiilor, realizatǎ de sistemul neuroendocrin precum si legǎtura cu mediul ambiant, sunt descrise patru tipuri constitutionale:
- tipul sanguin;
- tipul flegmatic;
- tipul coleric;
- tipul melancolic.
-dupǎ tipul de comportament:
-tipul simpaticoton: anxios, critic, iritabil, cu stǎri depresive este predispus la boli cardio-vasculare cum ar fi:
hipertensiunea arterialǎ (HTA) sau
infarctul de miocard.
-tipul parasimpaticoton: calm, bine dispus, sedentar predispus bolilor metabolice.
-dupǎ corelatia boalǎ - HLA (sistemul genetic human leucocyte antigeN), se iau in consideratie urmǎtoarele explicatii, in acest sens:
-antigenele HLA sunt markeri pentru genele rǎspunsului imun sau genele imunosupresoare determinand in consecintǎ perturbarea amplitudinii rǎspunsului imun.
-HLA ar putea actiona ca receptori pentru agentii etiologici ai bolii(virusuri, toxinE), sustinand producerea ei.
-HLA ar putea determina intr-un mod dferit comportamentul organismului fatǎ de imbolnǎvire.
Predispozitia
Predispozitia se referǎ la o configuratie a terenului, care se instaleazǎ anterior unei manifestǎri clinice, datoritǎ acumulǎrii temporale a unor factori de risc, generatori de modificǎri cantitative continue ale terenului aparent normal.
Trecerea de la starea de sanatate la aceea de boala are acelasi algoritm pentru toate organismele, de aceea observarea modului si etapelor de instalare precum si evolutia bolilor permite stabilirea diagnosticului, prognosticului si obiectivelor terapeutice, furnizate de informatii, care apartin celor trei capitole ale medicinii: etiologia, patogenia bolilor, adaptabilitatea si/sau recuperarea organismului bolnav.
Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor
