Imunizarea activa presupune introducerea in organism a unor antigene lipsite de toxicitate si virulenta, capabile a stimula (si implicanD) un raspuns imun asemanator celui produs de infectia naturala. Spre deosebire de imunizarea pasiva, in cea activa, protectia se instaleaza numai dupa o perioada de latenta (cateva zile 1-2 saptamanI) ce constituie un interval neprotejat, dar odata instituita este de durata prelungita.
Termenul de vaccinare, spre deosebire de cel de imunizare activa, nu implica cu necesitate aparitia unui raspuns imun.
Dintre clasificarile existente si care folosesc criterii diferite, cea mai practica este clasificarea vaccinurilor functie de natura antigenului si modalitatea de preparare.
1. Vaccinurile corpusculare vii atenuate sau supraatenuate : contin microrganisme intregi, cu virulenta scazuta prin pasaje succesive pe medii de cultura. Pot fi bacteriene (vaccinul BCG, vaccinul antidizenteriC), insa majoritatea lor sunt virale ( vaccinul antipoliomielitic, antirujeolic, antirubeoliC). Imunogenitatea lor foarte buna face sa se realizeze o protectie persistenta. Dezavantajele principale sunt reprezentate de posibila reversie la virulenta, ce determina reactii postvaccunale majore si de fragilitatea produsului biologic care impune conditii speciale de pastrare si manipulare.
2. Vccinurile corpusculare inactive("omorate"):contin particule intregi bacteriene sau virale la care, prin diverse proceduri fizice sau chimice, s-a produs inactivarea microorganismelor (vaccinul antitifoidic, antipertussis, antigripaL). Imunogenitatea lor este mai redusa si impune, pentru o protectie corespunzatoare, administrarea repetata a stimulului antigenic. Fiind vaccinuri inactive, sunt stabile.
3. Anatoxine bacteriene (toxoiziI)se utilizeaza in profilaxia unor boli in care toxina detine rolul major in patogeneza. Anatoxinele se obtin din exotoxinele microorganismelor prin tratare cu caldura si formol, care le neutralizeaza capacitatea toxigenica , dar pastreaza calitatea lor imunogenica. Produsul direct de detoxifiere, anatoxina nativa, este inlocuita de anatoxina purificata si adsorbita pe adjuvante imunologice, suport mineral reprezentat de fosfatul sau sulfatul de aluminiu. Anatoxina purificata si adsorbita care are avantajul unei imunogenitati crescute prin favorizarea resorbtiei lente a anatoxinei si stimularii prelungite a raspunsului imun. Administrarea in aceasta forma a anatoxinelor permite scaderea cantitatii de anatoxina administrata si cresterea intervalului dintre doze. Este insa necesara o administare profunda intramusculara, pentru a evita iritatia locala, aparitia de abcese sau noduli.
4. Vaccinurile subunitare , antigenice ,contin un antigen sau o fractiune antigenica cu rol principal in patogeneza si imunogenicitate. Debarasate de componentele proteice celulare sau acizi nucleici, au o reactogenitate foarte scazuta.
Clasic, vaccinurile antigenice s-au obtinut prin separarea chimica a determinantului antigenic din microorganismul parental. Noile vaccinuri antigenice se obtin prin biotehnologie (tehnica moleculelor recombinatE). Astfel, vaccinul antihepatita B se obtine prin clonarea genelor ce codifica antigenul de suprafata AgHBs in drojdie de bere, fiind sintetizat de aceste celule.
Utilizarea de vectori vii in care una sau mai multe gene care codifica determinantul antigenic sunt inserate in genomul vectorului, reprezinta cea de-a treia modalitate de obtinere a vaccinurilor antigenice. Ca vectori sunt folosite virusurile ( virusul vacciniA), mai putin bacteriile (bacilul Calmette -GueriN). Desi teoretic posibila, sinteza chimica a determinantilor antigenici este mai greu realizabila tehnic ti astfel mai putin abordabila practic.
5.Vaccinurile antiidiotip care contin antocorpi fata de imunoglobulinele specifice unui determinant antigenic. Pot avea rol in vaccinare datorita conformattiei lor similare cu detrminantul antigenic initial. Sunt vaccinuri in curs de evaluare, care confera avantajul ca nu contin componente ale microorganismelor. Au fost deja folosite ca si candidati vaccinali anti HIV 1 in trialuri la om (vaccin antiidiotip gp 120 si antiidiotip CD4).
6. Vaccinurile continand mutante apatogene stabile aflate in curs de evaluare, vor inlocui unel vaccinuri vii producatoare de reactii adverse si cu calitati imunogene modeste, cum este vaccinul antitifoidic. Noul vaccin antitifoidic patogen poate servi si ca vechicul pentru alti determinanti antigenici ( Shigella , Vibrio cholerae, Plasmodium malariE), oferind raspunsul imun protector in boli in care apararea imuna mediata celular este esentiala, asa cum este in febra tifoida. Principiul vaccinarii consta in invazia cu Salmonella a sistemului reticulo-endotelial urmata de un raspuns imun intestinal si sistemic asigurat de prezentarea tuturor antigenelor catre macrofage.
7.Vaccinurile ADN reprezinta o noua categorie de vaccinuri in studiu, care asigura stimularea imunitatii celulare prin inserarea unui ADN strain in genomul celulei gazda. Proteinele virale sintetizate angajeaza celulele complexului major de histocompatibilitate clasa I (CMH), cu rol primordial in raspunsul imun celular, spre deosebire de vaccinurile standard, care sunt procesate de macrofage , cu angajarea celulelor CMH clasa II, implicate esential in imunitatea umorala. Ele reprezinta o promisiune pentru profilaxia si tratamentul bolilor virale cronice (hepatita C) sau cauzate de virusuri variabile antigenic( HIV, virusuri gripalE).
In raport cu numarul de componente antigenice, vaccinurile pot fi:
-vaccinuri monovalente: antigenul provine de la o singura specie microbiana, exemplu BCG.
-vaccinuri complexe, combinate: contin mai multe tipuri / serotipuri ale aceleasi specii, exemplu vaccinul antipoliomielitic, vaccinul antigripal.
-vaccinuri asociate: contin mai multe antigene de la specii diferite, exemplu vaccinul diftero-pertussis. Aceste vaccinuri realizeaza imunizarea simultana fata de mai multe infectii, simplificand programele de vaccinari. Uneori in combinatie se potenteaza actiunea imunogena a antigenelor, de exemplu, vaccinul corpuscular pertussis din DTP stimuleaza capacitatea imunogenica a celor doua anatoxine.

Ca si constituenti ai vaccinurilor mai exista:
-lichid de suspensie: apa, ser fiziologic sau lichide complexe derivate din sistemul de producere a vaccinului;
-prezervanti, stabilizatori si antibiotice: previn cresterea bacteriilor, stabilizeaza antigenele; pot declansa reactii adverse post-vaccinale de tip alergic;
- adjuvanti , reprezentati de saruri de aluminiu: stimuleaza raspunsul imun si se folosesc in vaccinurile de tip antigenic si anatoxina.
Strategia unei vaccinari include: varsta minima vaccinabila, schema de vaccinare, respectarea indicatiilor si contraindicatiilor. Toate acestea reprezinta aspectele necesare pentru a se asigura un efect protector specific de maxima opurtunitate si eficacitate, fara a impieta asupra celorlalte imunizari active.
Varsta minima vaccinabila se stabileste in functie de capacitatea de raspuns imun si de riscul epidemiologic existent cu scopul instalarii protectiei inainte de aparitia acestuia ( si depinde de interferenta cu anticorpii maternI). Fata de atitudinile vaccinale anterioare, care esalonau vaccinarile la anumite varste ale copilului dependent de o ierarhizare a fiziologiei componentelor raspunsului imun, actualmente se considera ca nou-nascutul ar fi apt de a raspunde imun adecvat imediat dupa nastere.
Astfel, esalonarea se face mai mult pe considerentul necesitatii instalarii protectiei inainte de aparitia riscului. In majoritatea tarilor, vaccinarea DTP incepe la virsta de 2 luni concomitent cu vaccinarea anti-Hemophilus influenzae tip B, avand in vedere riscul tusei convulsive si al infectiilor severe cu Haemophilus influenzae la varsta sugarului mic si deci necesitatea protectiei. Vaccinarea antihepatita B are eficienta exceptionala desi se realizeaza cu toate cele 3 doze in primele 6 luni de viata si doza 1 coincide cu prima zi de viata, motivat de necesitatea realizarii unei duble protectii fata de transmiterea " verticala" si "orizontala" a virusului hepatitei B. Singura vaccinare "intarziata" de persistenta anticorpilor materni este vaccinarea antirujeolica, optima in al doilea an de viata.
Schemele de vaccinare reprezinta rezultatul aplicarii cunostintelor fundamentale de imunologie, al studiilor clinice si al decadelor de experienta in vaccinarea copiilor.
Prin schema de vaccinare se stabileste modul de administrare a vaccinului: calea de administrare, numarul si marimea dozelor, ritmul inocularilor, intervalele dintre diversele imunizari.
Modul de administrare a vaccinului reflecta cele doua etape prin care se realizeaza procesul natural de imunizare: primoinfectia si reinfectiile oculte, inaperente, ce au loc la intalnile ulterioare ale unui organism imunizat cu un acelasi agent patogen. Acestor etape le corespund primovaccinarea si respectiv rapelurile.
Primovaccinarea sau imunizarea primara imita primoinfectia, iar pe plan imunologic se traduce printr-un raspuns imun de tip primar; dupa o perioda de latenta variabila are loc o crestere treptataa titrului de anticorpi, atingerea valorii maxime, apoi scaderea pana la disparitia a anticorpilor. In acest tip de raspuns imun predomina anticorpii IgM. Revaccinarea sau rapelul reprezinta administrarea unei doze de vaccin la interval de mai multe luni sau ani de la primovaccinare . Reproduce infectiile oculte ulterioare ale procesului natural de imunizare, care reactualizeaza protectia. Imunologic se traduce prin raspuns de tip secundar; anticorpii apar dupa o perioada de latenta scurta( prin interventia limfocitelor cu memoriE), titrul creste rapid la valori mari, se mentin timp indelungat si scad lent, oferind protectie de lunga durata. Predomina anticorpii IgG. Exista o relatie doza vaccinala-raspuns imun optim. In conditii de imnosupresie, doza vaccinala dubla sau repetata asigura un raspns imun mai bun.
Calea de administrare a vaccinului conditioneaza in mod direct eficienta raspunsului imun. Administrarea orala in cazul vaccinarii antipoliomielitice cu VPO alatura imunitatii umorale, imunitatea locala intestinala, realizand protectia fata de reinfectie. Administrarea intradermica se alege in special cand se urmareste stimularea imunitatii mediata celular ( vaccin BCG, antitifoidic, antirabiC). Administrarea subcutanata si cea intramusculara se adreseaza in primul rand imunitatii umorale. Anatoxinele adsorbite pe suport mineral se administreaza obisnuit intramuscular, la nivelul coapsei, la unirea 1/3 superioare cu cele 2/3 inferioare , lateral de linia mediana sau deltoidian. Regiunea gluteala se evita in administrarea vaccinurilor.
Calea de inoculare cea mai eficienta din punct de vedere imunologic este considerata cea care este similara caii naturale pe care patrunde agentul cand cauzeaza boala, aceasta cale prezentand avantajul imunizarii si la poarta de intrare.
Stabilirea unor intervale optime intre diversele imunizari are ca scop evitarea suprasolicitarii organismului cu stimuli antigenici diferiti si a interferentelor intre diversele vaccinuri vii. In general, intre o vaccinare si alta se pastreaza un interval de minim 30 zile.

Organizarea actiunilor de vaccinare

Vaccinarile se efectueaza conform unui program sistematic de actiuni generalizate si obligatorii aplicate intregii populatii, constituind calendarul de vaccinari, actualizat in cadrul noului Program National de Imunizari valabil pana in anul 2000. Acesta reprezinta o esalonare a imunizarilor obligatorii in decursul unui an calendaristic si pe toata durata vietii, incepand imediat dupa nastere. Exista o tendinta de armonizare mondiala si in particular europeana a programelor de imunizari, raspunzand atat prioritatilor epidemiologice nationale, cat si celor stabilite de Organizatia Mondiala a Sanatatii, precum si necesitatii uniformizarii acestora, in conditiile circulatiei rapide si permanente a persoanelor.
Programul National de Imunizari aplicat in Romania raspunde cerintelor Programului Largit de imunizari promovat de OMS.
Pentru perioda 1995-2000 s-au stabilit obiectivele si tintele operationale, astfel, pana in anul 2010, in Romania se va intretine statusul de eliminare a poliomielitei cauzata de virusuri polio salbatice si a difteriei indigene, se va elimina tetanosul neonatal si pediatric, iar morbiditatea anuala prin rujeola si tuse convulsiva vor fi de 1 la 100.000 persoane. Obiectivul pe termen scurt in profilaxia hepatitei B va fi reducerea semnificativa a ratei de infectie cronica cu virusul hepatitei B la copiii sub 4 ani. Obiectivele sunt relativ modeste pentru tuberculoza si gripa, datorita calitatii vaccinurilor si a situatiei epidemiologice.
In afara vaccinurilor din Programul National exista si altele, aplicate ocazional, in conditii de risc epidemiologic ( calatorii, calamitati naturalE) sau administrate pentru risc individual crescut fie profesional, fie prin boli preexistente .
Pentru preventia imbolnavirilor infectioase la calatori, anual ,OMS ofera recomandari care imbina chimio cu imunoprofilaxia. Astfel , cele mai utilizate vaccinuri sunt: vaccinul antimalaric( pentru febra galbenA), antihepatita A, antimeningococic, antitifoidic si vaccinul pentru prevenirea encefalitei japoneze.
Fata de diversele riscuri profesionale, cel mai notabil si eficient este vaccinul antihepatita B pentru personalul medical, considerat un grup populational periclitat, dar si periclitant. Anumite categorii de personal medical pot beneficia, dependent de strategia aleasa, de testare tuberculinica repetata cu sau fara vaccinare BCG si de posibilitatea instituirii chimioprofilaxiei cu izoniazida.
Bolile cronice, varsta a III-a, neoplaziile hematologice si solide, reprezinta cateva conditii proinfectioase pentru care se indica diverse combinatii de chimio si imunoprofilaxie activa si pasiva. Astfel sunt utilizate cu succes, vaccinul antipneumococic, antigripal, antivaricelo-zosterian. In acelasi timp, conditiile clinice care evolueaza cu imunosupresie ( terapia cu antimetaboiti, agenti alchilanti, radiatii, doze mari de corticosteroizii, infectia cu HIV, leucemia, limfomul, cancerul generalizaT) contraindica vaccinurile vii, cu exceptia unor circumstante epidemiologice particulare.
In actiunea de planificare a vaccinarilor se tine seama de :
- necesitatea protectiei grupei de varsta cu receptivitate maxima sau cu riscul cel mai crescut pentru formele grave de boala;
- sezonalitatea anumitor boli infectioase, urmarind realizarea protectiei inaintea constituirii riscului crescut in sezonul epidemic;
- obligatia respectarii schemelor de imunizare stabilite pentru fiecare vaccinare in parte;
- necesitatea respectarii indicatiilor si contraindicatiilor imunizarii respective;
-baza materiala acordata profilaxiei, cantarirea costului vaccinarii fata de cheltuielile impuse de ingrijirea bolnavilor ( balanta cost -beneficiU)
Forurile medicale contribuie la desfasurarea actiunilor de vaccinare prin:
- asigurarea prezentei cadrelor medicale la toate dispensarele, pe toata durata actiunii de vaccinare;
- instruirea medicilor de familie privind desfasurarea actiunii, respectarea indicatiilor si precautiilor vaccinarii, sistemul informational de raportare al accidentelor postvaccinale;
- asigurarea conditiilor frigorifice necesare pe timpul transportului si pastrarii vaccinului;
- controlul bianual al acoperirii vaccinale si al transportului si pastrarii vaccinului;
- educarea parintilor privind valoarea imunizarilor;
Dispensarele medicale , inclusiv cabinetele medicilor de familie, participa la realizarea campaniilor de vaccinare organizate si ordonate de Ministerul Sanatatii, avand urmatoarele sarcini:
-intocmirea planului anual de vaccinari concordant cu instructiunile in vigoare, cu calcularea necesarului de produse biologice functie de catagrafii;
-catagrafierea persoanelor vaccinabile cu cuprinderea integrala a tuturor persoanelor care trebuie imunizate, conform instructiunilor ca si a celor extrateritoriu care in timpul campaniei de vaccinare se afla pe teritoriul dispensarului respectiv;
-informarea si mobilizarea populatiei;
- programarea vaccinarilor in ore special rezervate acestor actiuni si nu concomitent cu programul de consultatii pentru bolnavi;
- asigurarea pastrarii si manipularii in conditii optime a vaccinului;
- asigurarea instrumentalului necesar administrarii vaccinului, seringi si ace de unica utilizare;
- instruirea personalului medical mediu care participa la realizarea actiunii de vaccinare;
- inregistrarea corecta a datelor de imunizare in registrul unic de vaccinari al dispensarului si eliberarea dovezilor de vaccinare pentru persoanele extrateritoriu ( flotantE );
- recuperarea restantierilor in timpul cel mai scurt in cazul contraindicatiilor temporare;
- urmarirea reactiilor postvaccinale si informarea organelor sanitare de resort, conform Sistemul National de Raportare a Reactiilor Adverse Postvaccinale Indezirabile ( RAPI ).
Contraindicatii si precautii de vaccinare
In scopul evitarii esecului imunizarilor si a reactiilor postvaccinale nedorite, in practica vaccinoprofilaxiei bolilor transmisibile trebuie tinut seama de contraindicatiile acestora.
Odata cu imbunatatirea asistentei medicale, cu posibilitatea supravegherii atente a persoanelor vaccinate si utilizarea unor preparate vaccinale tot mai moderne cu reactogenitate foarte redusa, se tinde spre limitarea tot mai accentuata a contraindicatiilor.

Adevaratele contraindicatii respectate la toate vaccinurile sunt antecedentele anafilactice la vaccin sau la constituentii vaccinului si bolile acute cu evolutie clinica moderata sau severa cu sau fara febra. Tratamentele imunosupresive, chimio si/sau radioterapia, corticoterapia ( peste 2 mg/kg sau mai mult de 20 mg prednison/zi timp de 2 saptamanI ) fac necesara amanarea vaccinarilor cu 3 luni. La acestea se adauga encefalopatia dezvoltata in primele 7 zile de la vaccinarea DTP, care contraindica la inocularile urmatoare componenta pertussis.
Vaccinurile vii nu vor fi administrate gravidelor, persoanelor infectate cu HIV si imunosupresatilor.
Cele mai multe precautii in administrarea vaccinurilor, care presupun responsabilitate medicala, sunt legate de vaccinul DTP daca la dozele anterioare au existat: hiperpirexie ( mai mare sau egala cu 40,5°C ), plans neconsolabil peste 3 ore, convulsii febrile sau afebrile in primele 3 zile dupa vaccinare sau soc, status hipoton-aresponsiv in primele 48 ore dupa vaccinare.
Vaccinul antirujeolic nu se administreaza la copii cu reactii anafilactica la ou si se administreaza cu precautie la persoanele care au primit imunoglobuline recent( 3 lunI), iar vaccinul antipolio viu nu se administreaza la copii imunosupresati.

Nu constituie contraindicatii de vaccinare: diareea, afectiunile respiratorii usoare, reactiile locale usoare si moderate, terapia cu antibiotice, convalescenta bolilor acute, antecedentele postvaccinale severe in familie. Convulsiile consecutive dozelor precedente de vaccin DTP sau prezente la membrii familiei impun administrarea de atitermice inainte si 24 de ore dupa vaccinare. Examinarea medicala de rutina si masurarea temperaturii nu sunt manevre obligatorii inaintea vaccinarii unui sugar sau copil aparent sanatos.
Inregistrarea si raportarea vaccinarilor
Evidenta imunizarilor la nivelul dispensarului/ cabinetului medical se tine individual, in fisa medicala a copilului( tipul vaccinului, lotul de fabricatie, data administrariI ), iar in registrul de vaccinari si revaccinari se completeaza adresele de domiciliu si datele de vaccinare. Raportatea actiunilor se face conform regulilor Sistemului Informational Sanitar. Evidenta exacta permite o buna raportare, evaluare si monitorizare. Obiectivul Programului National de Imunizari este controlul asupra bolilor transmisibile prevenibile prin vaccinare si se bazeaza pe respectarea riguroasa a standardelor practicii imunoprofilaxiei.

Eficienta vaccinarilor este dependenta de:
. Natura, calitatea stimulului antigenic utilizat, calea de inoculare a vaccinului, doza de antigen utilizata ( fiind necesara o doza optima pentru un raspuns imun favorabiL ), modul de administrare a vaccinului;
. Particularitatiile imunobiologice ale persoanei vaccinate legate de varsta, nutritie, stress, infectii si deficite imunitare congenitale sau castigate;
. Competenta si responsabilitatea celui care efectueaza vaccinarea.
In raport cu eficienta si gradul lor de utilizare, vaccinurile se clasifica in:
- vaccinuri de larga utilizare, reprezentand masura principala, decisiva, de prevenire a bolii: vaccinul antipoliomielitic, antidifteric, antitetanic, antirujeolic;
- vaccinuri de importanta crescuta in profilaxia unei boli, fara a fi singura arma de prevenire a bolii: BCG, vaccinul antigripal;
- vaccinuri cu importanta regionala sau pentru grupe populationale cu risc: profesional, individual, calatorii;
- vaccinuri in curs de evaluare prin: trialuri in teren( vaccin antiHIV, antimalaric, antiherpetic, anticitomegaliC ); vaccinuri in curs de experimentere in trialuri clinice, ca mijloc terapeutic de reducere a progresiei bolii si/sau a transmiterii ( vaccinul antiHIV la gravide si infectati HIV, vaccinul antihepatita B la infectatii cronic cu virusul hepatitei B ); vaccinuri eficiente si sigure, in curs de evauare a strategiei vaccinale optime( vaccinul anti-varicelo-zosteriaN).
Eficienta actiunilor de vaccinare se poate verifica prin:
1. Criteriul epidemiologic care presupune studierea multianuala a morbiditatii, cu urmarirea scaderii incidentei si gravitatii bolii, pierderea caracterului sezonier al bolii la loturile de vaccinati fata de cei nevaccinati sau in perioada vaccinala fata de cea de dinaintea utilizarii vaccinului. Uneori se urmareste si excluderea circulatiei agentului infectios salbatic ( in paralel cu inlocuirea sa prin cel vaccinal, in cazul vaccinului antipoliomielitiC).
2. Criteriul imunologic necesita pentru evaluare:
A). Titrarea anticorpilor specifici la cei vaccinati, cu stabilirea frecventei seroconversiei si a nivelului mediu atins de titrul anticorpilor; sondajele serologice reprezinta metoda de supraveghere epidemiologica ce reflecta nivelul protectiei colective.
B). Testarea starii de alergie postvaccinala ( reactia PPD pentru alergia tuberculinicA ).
C). Urmarirea reactiilor locale la cei vaccinati ( cicatricea postvaccinala BCG ).
Desi utilizate in cadrul actiunilor profilactice, vaccinurile nu sunt total lipsite de reactogenitate, in anumite situatii existand riscul unor reactii exagerat, accidente de intensitate variabila.
O reactie adversa postvaccinala indezirabila este un accident medical care se produce dupa o vaccinare si este considerat a se datora acesteia. Din 1 martie 1996 s-a introdus un Sistem de Supraveghere a Reactiilor Adverse Postvaccinale Indezirabile (RAPI), cu declararea catre autoritatile medicale de sanatate publica a urmatoarelor reactii adverse:
1. toate cazurile de limfadenita consecutive administrarii BCG.
2. toate abcesele de la locul injectarii vaccinului.
3. toate decesele pe care personalul sanitar sau publicul le coreleaza cu vaccinarea.
4. toate spitalizarile pe care personalul sanitar sau publicul le coreleaza cu vaccinarea.
5. orice alt accident medical sever sau neobisnuit pe care personalul sanitar sau comunitatea le considera legate de vaccinare.
Corelarea unui eveniment cu vaccinarea se poate face in limita unei luni ( cu exceptia unor reactii adverse dupa vaccinarea BCG ).
Raportarea se face telefonic in primele 24 ore de la depistarea medicului epidemiolog al judetului Au intrat in uz o lista de definitii standard , absolut necesara pentru asigurarea acuratetei declararii. De exemplu:

1. Reactie locala:

- eritem si/sau tumefactie centrata pe locul injectarii acompaniata de unul sau mai multe din semnele:
- tumefactie extinsa pana la articulatia vecina,
- durere, eritem i tumefactie cu durata peste 3 zile sau

- necesita spitalizare.

2. Febra
- usoara, temperatura= 38-38,9°C ( masurata rectaL )
- inalta, temperatura = 39- 40,4°C ( masurata rectaL)
- hiperpirexie, temperatura mai mare de 40,5°C ( masurata rectaL )
3. Sindrom Guillain-Barré- afectiune caracterizata prin debut acut de paralizie flasca simetrica, rapid progresiva, ascendenta, fara febra la debutul paraliziei, insotita de pierderea sensibilitatii; examenul LCR releva disociatia albumino-citologica.
In acest fel, reactiile adverse postvaccinale se clasifica in 3 categorii:
1. Reactii locale
- abces la locul injectarii,
- limfadenita,

- reactie locala severa

2. Reactii care afecteaza sistemul nervos central
- paralizia acuta- paralizia polio asociata cu vaccinarea,
- sindrom Guillain-Barré,

- encefalopatie,

- encefalita,

- meningita,

- convulsii.

3. Alte reactii secundare

- reactii alergice- reactie anafilactica, soc anafilactic,

- artralgii,

- febra,

- colaps,

- plans persistent,
- sindrom toxico- septic.
Investigarea RAPI se face de catre personalul medical care a declarat cazul si/sau epidemiologi de la judet sau de la nivel central. Concluzia investigatiei permite interpretarea urmatoare:
- RAPI indusa de vaccin- rezultat al reactiei particulare al unui individ la un vaccin,
- RAPI coincidenta- incidentul al fi aparut independent de vaccinare si se mai poate constata la persoane neimunizate,
- RAPI de cauza necunoscuta.
Investigatia se sustine si prin examinari de laborator atat pentru analiza vaccinului cat si pentru pacient.

---

---

---

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor