Dintre toate maladiile cunoscute in prezent, cancerul este cel care ii inspaimantǎ cel mai mult pe oameni. Insa, in multe cazuri, diagnosticarea timpurie si tratamentele din ce in ce mai eficiente pot duce la vindecarea completa.Cancerul este a doua cauzǎ principalǎ de deces,dupǎ bolile cardiace.Cu toate acestea,decesele prin boli cardiace au scazut in ultimii ani in timp ce decesele prin cancer sunt in crestere.Se estimeazǎ cǎ in primii ani ai secolului cancerul va deveni prima cauzǎ de deces.
Cancerul este rezultatul multiplicǎrii dezordonate si dezorganizate a celulelor. Putem intelege acest lucru, cercetand procesele ce au loc in celulele sǎnǎtoase. Corpul uman este alcǎtuit din numeroase tesuturi diferite - spre exemplu pielea, plamanul, rinichii si ficatul - fiecare din ele fiind formate din milioane de celule. Acestea sunt dispuse intr-o manierǎ ordonatǎ, fiecare tesut in parte avand propria sa structura celularǎ.
Intre timp, numǎrul lor creste panǎ in momentul in care cancerul devine vizibil. Pe langǎ inmultirea extrem de rapidǎ, celulele canceroase sunt incapabile sǎ se organizeze intr-un mod adecvat, iar masa de tesut care ia nastere nu are caracterele unui tesut normal.Nu numai cǎ respectiva celulǎ canceroasǎ nu are functia specializatǎ din tesutul de origine, dar procesul neoplazic atacǎ pe cont propriu:celula canceroasǎ intrǎ in competitie pentru supravietuire ,folosind muilitatea si selectia naturalǎ pentru a dobandi un avantaj asupra celulelor normale,intr-o recapitulare a evolutiei.Una din consecintele acestui comportament "trǎdǎtor"al celulelor canceroase este aceea cǎ pacientul se simte trǎdat de propriul trup.Pacientul care suferǎ de cancer simte ca el,ca persoanǎ,si nu parte a organismului sǎu,este bolna
Cuprins:
Definiţia şi istoricul cancerului bronhopulmonar |
sus  |
Cancerul bronhopulmonar este cea mai importantǎ şi mai frecventǎ formǎ de tumorǎ pulmonarǎ reprezentând 90%din tumorile pulmonare primitive maligne şi benigne.Este un cancer epitelial,cu debutul la nivelul epiteliului glandular bronşic,de unde şi denumirea de carcenom bronşic.Cancerul bronhopulmonar primitiv include cazurile de cancer care se dezvolta în mod primitiv de regulǎ din epiteliul bronşic,invocând uneori şi parenchimul pulmonar.Unii autori considerǎ cǎ denumirea corectǎ ar fi de cancer bronhogen sau bronhogenetic.Cei mai mulţi o folosesc însǎ pe aceea de cancer pulmonar(sau bronhopulmonar),care nu exclude ideea originii predomonant bronhogenice a acestuia,reflectǎ mai bine coafectarea bronşica şi parenchimalǎ şi nu e nici incorectǎ anatomic,deoarece bronşiile fac parte integrantǎ din plamân.
Confundat în antichitate cu ftizia sau cu alte boli pulmonare comsumptive,cancerul bronhopulmonar a fost semnalat pentru prima datǎ,fǎrǎ a fi individualizat,în secolul XVI,de Paracelsius şi de Agricola ca "male metallorum" la minerii din Schneeberg(1531,Saxonia) şi de St. Joachimstal(1556).Diagnosticul a fost pus retrospectiv mult mai târziu de Hesse şi Harting(1879).Între timp,Bayle(1810)l-a descris sub numele de "ftizie sângeroasǎ ",considerându-l ca a şasea formǎ de ftizie.Meritul de a-l fi individualizat ca entitate nosologicǎ sub denumirea de "encefaloidul pamântului",ii revine câţiva ani mai târziu ,lui Laennec.Walshe(1843)îi dǎ primul nume de"cancer al pǎmântului".
Pânǎ la sfârşitul secolului al XIX-a sunt studiate în detaliu aspectele sale clinice(Stokes,Jacquoud,Darolles,Marchiafava) şi morfopatologice(Virohow,Menetrier).În primele decenii ale secolului XX se preciazǎ aspectele radiologice ale bolii în stadiul ei manifest,corelate cu cele morfologice(Letuelle ,Huguenin , Delarue) .Ulterior,prin introducerea unor noi metode de investigaţie bronhoscopicǎ ,citodiagnosticǎ , biopticǎ,funcţional respiratorie,devine posibilǎ diagnosticarea bolii într-o fazǎ mai precoce,operabilǎ.Chirurgia de exerezǎ larg dezvoltatǎ şi perfecţionatǎ dupǎ 1946 (Overholt, Derra, Carpinisan),oferǎ pentru prima datǎ posibilitatea unor rezolvǎri terapeutice a cazurilor cu condiţia realizǎrii unui diagnostic sistematic cât mai timpuriu.La aceasta se adaugǎ cu succes radioterapia,chimioterapia,imunoterapia.Introducerea
acestor metode de diagnostic si tratament a facut posibilǎ clasificarea si stadializarea acestor leziuni.Pentru neoplasmul pulmonar primitiv se foloseşte clasificarea histologicǎ recomandatǎ de Organizatia Mondiala a Sǎnǎtǎţii din 1981.Termenul de cancer pulmonar este,de regulǎ,rezervat tumorilor provenind din epiteliul respirator(bronşii,bronşiole şi alveole).Mezotelioamele,limfoamele şi tumorile stromale(sarcoamele) primesc de regulǎ,un diagnostic anatomopatologic distinct faţǎ de cancerul epiteliului pulmonar.Patru tipuri mari de celule formeazǎ 88% din toate neoplasmele pulmonare primitive.Acestea sunt:carcinomul epidermoid sau scuamos,carciomul cu celule mici(denumit si carcinomul cu celule in bob de ovǎz),adenocarcinomul(inclusiv bronşioloalveolar)si carcinomul cu celule mari(denumit si cu celule mari anaplazic).Printre celelalte se numǎrǎ carcinoamele nediferenţiate,carcinoidul,tumorile glandelor bronşice(inclusiv chistadenocarcinoamele si tumorile mucoepidermoide)si tipurile tumorale mai rare.Diferitele tipuri celulare au,fiecare,evoluţie in timp şi rǎspuns la tratament diferit,şi deci,diagnosticul histologic corect dat de un anatomopatolog experimentat este primul pas pentru un tratament corect.În ultimii 20de ani,din motive necunoscute,incidenţa adenocarcinomului a înlocuit-o pe cea a cancerului epidermoid,devenind cel mai frecvent subtip histologic pentru toate sexele si rasele combinate.
Date epidemiologice |
sus |
În fiecare an, neoplasmul bronhopulmonar primitiv afecteazǎ 99.000 de bǎrbaţi şi 78.000 de femei în Statele Unite,din care 86% mor în primii ani de la diagnostic,ceea ce face neoplasmul pulmonar principala cauzǎ de deces prin cancer atât la bǎrbaţi cât şi la femei.Incidenţa de vârf a neoplasmului este atinsǎ la vârstele cuprinse între 55 şi 65 de ani.
Cancerul pulmonar este responsabil de 32% din decesele prin cancer la bǎrbaţi şi de 25 % din decesele prin cancer la femeie. Stilul de viaţă sau comportamentul specific al oamenilor poate reprezenta uneori un important factor de risc al sănătăţii şi constituie cauza unor frecvente dezechilibre fizice şi psihice. Într-o anumită privinţă, stilurile de viaţă par să depindă mai degrabă de factori environmentali şi sociali decât individuali, pe când comportamentul individual depinde nemijlocit de personalitatea, educaţia, starea socială, vârsta, credinţa (etc) celui ce-l adoptă şi dezvoltă, astfel încât, anumite obiceiuri, practici sau ocupaţii existenţiale însuşite şi perpetuate de acesta pot dobândi valenţe negative, transformându-se în hazarde ce-i ameninţă integritatea fizică şi psihică. Fumatul, consumul de alcool sau alte substanţe psihotrope (cum ar fi drogurile), sedentarismul şi sexul neprotejat reprezintă cele mai periculoase "deprinderi"umane care ameninţă nu numai sănătatea individului ce le practică, ci şi prosperitatea comunităţii din care acesta face parte, deoarece ele impun ridicate costuri sociale, devenind o povară greu de suportat pentru toţi cei din jur. Asemenea costuri se exprimă nu numai prin efectele directe ale acestor tipuri de comportamente hazardante asupra bugetului, capacităţii de muncă şi sănătăţii individului ce le practică, ci şi prin efectele indirecte la distanţă, exprimate prin consecinţele medicale, sociale, financiare şi chiar morale asupra celorlalţi indivizi ai comunităţii.
În ţările cu economie dezvoltată, fumatul este, de departe, cel mai important factor de risc patogen, deşi ameninţarea produsă de creşterea continuă a consumului de alcool şi droguri, devine tot mai accentuată, în timp ce în ţările slab dezvoltate, deşi aceleaşi comportamente de risc întreţin ridicate cote de morbiditate şi mortalitate, ele continuă să fie devansate de alte cauze patogene externe, cum ar fi malnutriţia, lipsa apei şi igienei, bolile parazitare etc. Consumul de tutun, în general, care se manifestă prin diferite forme de mestecare, inserţie rectală, prizare nazală şi orală sau sugere, şi fumatul, în special, produc o serie întreagă de efecte patogene care nu numai că afectează în mod direct sănătatea umană, dar şi amplifică calităţile nocive ale altor agenţi fizici, chimici şi biologici prin insidioase reacţii sinergice. Fumatul în sine este un obicei larg răspândit în întreaga lume, fiind practicat în egală măsură de bărbaţi şi femei, copii şi adulţi şi afectând viaţa şi sănătatea a milioane de oameni. El are la bază multiple cauze, dar cea mai importantă se referă la dependenţa de efectul drogant al nicotinei existentă în toate formele de prezentare comercială a produselor obţinute din frunze de tutun. În plus, impactul său major asupra comportamentului individual a fost determinat şi de industrializarea şi comercializarea tutunului sub formă de ţigări care sunt relativ ieftine, uşoare şi deci eficiente din punct de vedere economic, putând fi ţinute în gură fără a folosi mâinile care, între timp, pot presta alte activităţi. De altfel, tutunul este dăunător organismului uman nu numai prin faptul că, în timpul arderii sale în procesul fumatului, nicotina din compoziţia sa pătrunde în căile respiratorii, ci şi prin faptul că în timpul cultivării sale se folosesc o serie întreagă de pesticide care apoi sunt inhalate odată cu nicotina, sau prin faptul că în timpul recoltării sau procesării sale, pielea umană absoarbe o mare parte din nicotina conţinută în frunzele de tutun cu care vine în contact. Consumul individual de ţigări pe Glob a crescut exploziv între anii 1970-1972 şi relativ constant între anii 1990-1992. În ţările dezvoltate din punct de vedere economic, tendinţa de continuă creştere a cunoscut totuşi o scurtă perioadă de stagnare la începutul anilor 1980, dar în ţările în curs de dezvoltare, deşi fumatul s-a extins la scară naţională mult mai târziu, el a debutat şi evoluat exploziv. Probabil că cea mai spectaculoasă evoluţie s-a înregistrat în regiunea OMS Asia-Pacific unde consumul individual de ţigări aproape că s-a dublat în intervalul 1970-1990, (excepţie făcând Singapore şi Noua Zeelandă din cauza asprelor regulamente de interdicţie a fumatului). De asemenea, datele existente pe plan mondial arată că obiceiul fumatului continuă să reprezinte unul din cele mai răspândite tabieturi atât în rândul bărbaţilor, cât şi al femeilor, ponderea acestora din urmă devenind, în unele cazuri, foarte ridicată.Efectele campaniei antifumat începute cu 20 de ani în urmǎ,încep, în sfârşit,sǎ se facǎ vizibile,prin scǎderea incidenţei cancerului pulmonar,ajustatǎ in funcţie de vârsta la bǎrbaţi(57 din 100.000),în timp ce la femei aceasta continuǎ,din nefericire,sǎ creascǎ(26 din 100.000).
În momentul diagnosticǎrii, numai 15% din pacienţi se aflǎ într-un stadiu localizat al bolii,în timp ce la aproximativ 25% boala este extinsǎ la ganglionii limfatici regionali, iar peste 55% au deja metastaze la distanţǎ.Chiar şi la acei pacienţi la care boala este într-un stadiu localizat,supravieţuirea la 5 ani este de numai 48%,in timp ce supravieţuirea este de 18% pentru pacienţii cu boalǎ regionalǎ şi de 14% în general.Cancerul pulmonar primitiv este o problemǎ majorǎ de sǎnǎtate,cu un prognostic nefavorabil de cele mai multe ori.Totuşi,demersul diagnostic bine condus,stadializarea corectǎ şi tratamentul bazat pe cunoaşterea evoluţiei clinice a cancerului pulmonar,conduc la selecţia celei mai adecvate terapii pentru eventuala vindecare sau ameliorare a bolii.
Date Etiopatogenetice-Factori de risc bronhopulmonar |
sus |
Marea majoritate a cancerelor pulmonare sunt cauzate de carcinogeni si promotori tumorali asimilaţi prin fumat.În Statele Unite,prevalenţa fumatului este de 28% pentru bǎrbaţi şi de 25% pentru femeile peste 18 ani.Per total riscul relativ de a face cancer pulmonar creşte de 13 ori la fumǎtorii activi şi de aproximativ 1,5 ori în urma expunerii pasive,îndelungate,la fumul de ţigarǎ.Printre primii care a fǎcut legatura cauzalǎ între extinderea cancerului aparatului respirator şi extinderea fumatului a fost Lickint,care a consacrat acestui subiect şi o monografie.Concomitent şi ulterior,prin numeroase anchete epidemiologice,îndeosebi în SUA, Marea Britanie şi alte ţǎri vest si nord europene s-a putut stabili o corelaţie directǎ de tip dozǎ efect ,între extinderea şi intensitatea fumatului pe de o parte şi prezenţa şi extinderea cancerului pulmonar şi al cailor respiratorii in general,pe de alta parte.Exista o relaţie dozǎ-efect între frecvenţa deceselor prin cancer pulmonar şi cantitatea totalǎ de ţigarete fumate(de obicei exprimatǎ în pachete de ţigǎri-an),astfel încât riscul este crescut de 60-70 ori la un bǎrbat care fumeazǎ douǎ pachete pe zi de 20 de ani,comparativ cu un nefumǎtor.Dimpotrivǎ sansa de a dezvolta cancer pulmonar scade odatǎ cu renunţarea la fumat,dar nu ajunge niciodatǎ la nivelul unui nefumator.Creşterea cancerului pulmonar la femei este,de asemenea ,asociatǎ cu creşterea fumatului.Totuşi,este foarte important de menţionat cǎ femeile cu neoplasm pulmonar au o mai mare probabilitate sǎ nu fi fost fumǎtoare niciodatǎ decât bǎrbaţii.
Statisticile atestă că femeile devin din ce în ce mai mult victimele cancerului de plămâni şi ale bolilor coronariene în legătură directă cu consumul sporit de ţigări.
Consumul de ţigări a crescut şi în rândul tineretului, cu toate consecinţele sale nefaste asupra organismelor tinere. Date statistice menţionează că în Belgia 50% dintre tineri fumează de la vârsta de 15 ani; în Germania 36% dintre copii de la 10 - 12 ani sunt fumători antrenaţi; în Italia 60% dintre băieţi sunt fumători de la 15 ani. O anchetă în America Latină arată că în această parte a globului 45% dintre bărbaţi şi 18% dintre femei, fumează.
De asemenea,ratele şansei dozǎ-rǎspuns de a dezvolta cancer pulmonar prin expunerea cumulativǎ la fumat a fost de 1,5 ori mai mare la femei decât la bǎrbaţi, pentu toate tipurile histologice.Aceastǎ diferenţǎ între sexe se datoreazǎ probabil unei susceptibilitǎţi mai mari ale femeilor la carcinogenii din fumul de ţigarǎ.
Dintre adversarii vechi şi noi ai sănătăţii fumatul candidează la primele locuri, prin efectele sale deosebit de nocive asupra organismului, prin gravele dezechilibre funcţionale şi biologice pe care le generează.
Este îngrijorător faptul că deşi rolul nefast al fumatului de ţigară se cunoaşte de multă vreme, deşi cercetările ştiinţifice au demonstrat din ce în ce mai convingător impactul tutunului cu o gamă tot mai largă de afecţiuni, numărul fumătorilor şi al producţiei de ţigări se menţine în cele mai multe ţări la un nivel incredibil de ridicat.
Cultura tutunului se practică aproape în toate ţările cu excepţia regiunilor cu climă extrem de rece. Aproximativ 120 de ţări cultivă tutunul pentru consumul intern şi pentru export, iar în ţările în curs de dezvoltare, producţia de tutun creşte cu o mare rapiditate.
În general consumul cel mai mare de ţigări se semnalează în ţările cele mai industrializate. Primul loc în lume îl deţin Statele Unite, cu cel mai mare consum de ţigări, în medie 2700 ţigări de persoană pe an.
În prezent nu mai există nici un dubiu asupra faptului că afecţiuni foarte grave care constituie în momentul de faţă importante cauze de morbiditate în lume, sunt legate - unele excusiv de altele în măsură - de abuzul de tutun. Statistici diferite ca şi cele din ţara noastră demonstrează legătura strânsă între tutun, creşterea morbidităţii şi diminuarea speranţei de viaţă.. Folosirea pipei sau a ţigării de foi expune la cel mai mic risc, cu condiţia ca fumătorul să nu fi folosit niciodată înainte ţigarete. Fumătorul de ţigarete care trece la pipă păstrează în general obiceiul de a inhala fumul, ceea ce nu fac fumătorii exclusiv de pipă sau tigări de foi (Ozun).
Doctorul Pierre Theil din Franţa consideră că fumatul cu regularitate a două ţigări pe zi scurtează viaţa unui om cu doi ani şi jumătate. Un pachet pe zi înseamnă reducerea duratei de viaţă cu 5 - 6 ani, iar două pachete pe zi, cu încă doi ani. Aceste date au permis ca fumătorii, aceşti consumatori de "iarbă rea" să fie consideraţi într-o măsură mai mare sau mai mică "sinicigaşi de cursă lungă"!
De ce sunt ţigările atât de dăunătoare? Până în prezent s-au izolat 1350 de constituienţi ai fumului de ţigară şi se pare că numărul lor este mult mai mare. În fumul de ţigară se regăsesc cu o singură excepţie, cele 481 de substanţe cancerigene izolate de către Hartwell.
La originea tulburărilor cardiovasculare la fumători stau în principal două dintre elementele principale ale fumului de ţigară: nicotina şi oxidul de carbon. Acesta din urmă împreună cu hemoglobina formează un component stabil, carboxihemoglobina, care se comportă în sângele marilor fumători ca un element extrem de nociv, provocând tulburări de oxigenare, tromboze şi infarcte.Boala canceroasǎ pulmonarǎ ca şi alte neoplasme epiteliale frecvente este un proces multistadial,care presupune atât carcinogeni cât şi promotori tumorali,profilaxia adresându-se ambelor procese.Studiile biocelulare au arǎtat cǎ celulele canceroase nu numai cǎ produc un numǎr mare de hormoni peptidici,ci şi exprimǎ receptori pentru aceşti hormoni,care astfel stimuleazǎ creşterea celulelor tumorale într-un mod "autocrin".Nicotina are un rol central în patogeneza cancerului pulmonar.În fumul de ţigarǎ se formeazǎ derivaţi de nicotinǎ puternic carcirogeni.
Printre numeroasele substanţe nocive identificabile, 46 de substanţe chimice dozabile din tutun s-au dovedit a fi cancerigene. Prin ardere tutunul işi modificǎ compoziţia iniţialǎ dând naştere la noi substanţe : o intreagǎ mixturǎ de gaze, vapori necondensaţi, şi substanţe particulare variabile. Fumul inhalat este un aerosol(particule lichide şi solide de dimensiuni foarte mici, între 0.001 şi 100 microni) concentrat,cu miliarde de particule pe cmł. Temperatura în zona de ardere a unei ţigǎri este în jur de 884°c. Printre noile componente ale fumului de ţigarǎ se numarǎ oxidul de carbon, gudronul şi alte substanţe iritante pentru sistemul respirator.
Cercetările recente au arătat că fumul de ţigară se combină cu aerul şi formează compuşi cancerigeni, aşa numitele nitrozamine, care reprezintă de fapt un pericol şi pentru nefumători.
Legătura dintre fumat şi cancer este demonstrată indiscutabil. Dacă anual mor în lume de cancer 5 - 6 milioane de oameni, un sfert din aceste decese au drept cauză fumatul. În afară de substanţele conţinute în tutun cu efect cancerigen prin ele însele (gudron), altele favorizează dezvoltarea cancerului şi sunt cancerigene. Acţiunea lor nocivă se execrcită atât la nivelul căilor aero-digestive, cât şi asupra organismului în general. Fumatul este implicat nu numai in cacerul bronhopulmonar ci şi în numeroase alte cancere: buze, limbă, orofaringe, laringe, esofag, stomac, vezică urinară etc.
Evident că pot interveni şi alţi factori cancerigeni (alcoolul) dar un lucru este demonstrat şi anume faptul ca frecvenţa cancerului pulmonar este proporţională în toate ţările cu consumul de ţigarete. Relaţia este aşa de evidentă încât 90% dintre marii fumători, de peste 40 de ţigări pe zi, fac cancer pulmonar. În timp ce cu două decenii în urmă cancerul pulmonar ocupa locul opt în rândul localizărilor de cancer în general, în momentul de faţă el se situează pe locurile 1 - 2 şi tinde spre ocuparea locului întâi. Deosebit de concludentă este această evoluţie în cadrul cancerului pulmonar la femei.
În general riscul este proporţional cu cantitatea de tutun consumată. La consum egal intervin alţi factori: inhalarea fumului, începutul fumatului la vârste tinere, rapiditatea cu care se fumează fiecare ţigară şi numărul de fumuri reţinute; obiceiul de a ţine ţigara între buze timp mai îndelungat, sau de a reaprinde o ţigară stinsă, lungimea filtrului, expune la alţi factori cancerigeni (Ozun).
Astăzi nici un specialist sau cercetător în domeniul oncologiei nu se mai îndoieşte că fumatul reprezintă cauza favorabilă şi determinantă a cancerului pulmonar.În afara cancerului bronho-pulmonar primul ca frecvenţă la fumătorii înveteraţi, numeroase studii au dovedit o relaţie directă între fumat şi frecvenţa cancerului care atinge organe mai îndepărtate de contactul cu atmosfera poluată de tutun. Astfel riscul de a face cancer al vezicii urinare este de două ori mai mare la fumători decât la nefumători, pentru cancerul esofagului de 5 ori, pentru cancerul cavităţii bucale şi al faringelui de 6 ori, iar pentru cancerul laringelui de 10 ori.
.
Fumul de tutun reduce capacitatea de apărare a organismului, riscul fumătorului de a contracta afecţiuni mai multe şi cu evoluţie mai severă fiind mult mai mare. Printre multiplele efecte toxice ale tutunului este şi acela al afectării sistemului imun, ducând la scăderea producerii de anticorpi. Nivelul redus al imunoglobulinelor la fumători poate fi un factor care contribuie la infecţiile respiratorii cronice mai frecvente şi mai severe la aceştia.
Reacţiile imunitare ale tutunului ca şi radioactivitatea fumului de ţigară au fost incriminate în determinarea multor complicaţii la fumători, inclusiv a cancerului. Razele alfa la care se expune un fumător care consumă un pachet şi jumătate de ţigări pe zi, achivalează cu radiaţia provocată de 300 de radiografii consecutive!
Dacă la baza incitaţiei pentru consumul de tutun stau factori sociali şi psihologici, persistenţa ulterioară a acestei deprinderi este dependentă, în mare parte, de efectele farmacologice ale nicotinei, instalându-se un veritabil fenomen de obişnuinţă şi făcând din fumat o toxicomanie socialmente perfect acceptată.
.
În afara complicaţiilor multiple şi grave(consecinţe ale fumatului la consumatorii de ţigări direcţi)fumul de ţigară constituie şi o veritabilă agresiune împotriva întregii colectivităţi. Aşadar, pe lângă fumătorii voluntari există "fumătorii involuntari sau la mâna a doua", victime inocente ale fumatului cum le numeşte foarte plastic, într-o publicaţie, un medic.
Este vorba de fumatul degajat în cameră de la o ţigară care are concentraţii superioare de substanţe toxice, pe care îl inhalează şi nefumătorii. Întrucât aproximativ 2/3 dintr-o ţigară arde în scrumieră, fumul degajat în cameră reprezintă cea mai mare parte din fumul total al ţigării. Mai mult decât atât, acest curent secundar (faţă de curentul principal pe care îl aspiră fumătorul) conţine de 8,1 ori mai mult oxid de carbon, de 2,7 ori mai multă nicotină, de 2,6 ori mai mult fenol. Cât priveşte substanţele cancerigene (metil-naftan, dimetilnitriformină, gudron etc.) acestea sunt în cantitate de 10 - 39 ori mai mare în curentul secundar decât în cel principal. Autorul de mai sus menţionează că un nefumător, fumează involuntar o ţigară la 7 consumate de un fumător din preajmă. S-a constatat că în locurile aglomerate unde se fumează mult (localuri publice, baruri, săli de şedinţă) nefumătorii inhalează tot atât substanţe cancerigene din fumul de ţigară cât un fumător a 30 de ţigări. Este motivul pentru care specialiştii atribuie apariţia unei treimi din cancerele nefumătorilor faptului că au trăit în preajma celor care fumează şi au inhalat fumul degajat în încăpere, care este mai bogat în substanţe cancerigene decât cel tras în piept direct din ţigară.
Cele menţionate demonstrează clar că viciul fumatului nu mai poate fi considerat o problemă strict personală a fumătorului întrucât ea are implicaţii deosebit de serioase asupra ambianţei, deci a întregii societăţi.
Practic nu poate fi vorba de un calcul real care să estimeze totalitatea daunelor individuale şi sociale provocate de fumat. Este vorba de îmbolnăvirile grave şi de decesele survenite ca urmare a cancerelor şi a altor complicaţii redutabile ale fumatului, de cheltuielile enorme pentru tratarea bolilor provocate sau agravate de fumat, de ajutoarele medicale de boală, de pensii, de pierderile provocate producţiei prin reducerea capacităţii de muncă. Dincolo de toate aceste nejunsuri, paguba cea mai mare şi de neînlocuit pentru societate pe care o aduce fumatul este pierderea de vieţi omeneşti, care interesează oameni la vârste active, oameni în plină activitate creatoare, deosebiot de utili familiilor lor şi societăţii. Diverse statistici dau cifre îngrijorătoare, demonstrând că fumatul ucide de 4 ori mai mult decât accidentele de circulaţie. Datorită intoxicaţiei şi uzurii prin fumat s-a ajuns anual la 300000 decese în SUA, la 70000 în Germania, 50000 în Anglia, 35000 în Franţa etc. Pe drept cuvânt s-a considerat fumatul drept flagelul secolului XX, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii la semnalul de alarmă dat împotriva fumatului a dat şi răspunsul cel mai labil: Fiecare să aleagă, fumatul sau sănătatea!
Creşterea cea mai accentuată a numărului fumătorilor din ultimii ani se constată în rândurile femeilor şi tineretului, numărul tinerilor fumători fiind mai mare în rândul celor care provin din familii de fumători.
Într-un studiu făcut de Barnea printre studenţii din diferite centre universitare din ţara noastră s-a constatat că procentul studenţilor fumători se situează între 50 - 60%, iar al studentelor fumătoare a fost de 27 - 32%. Pe parcursul cercetărilor efectuate în timp de diverşi autori se constată de asemenea o tendinţă periculoasă şi anume aceea a reducerii progresive a vârstelor de debut ale fumatului. Deşi sunt bine cunoscute efectele vătămătoare imediate şi îndepărtate ale fumatului asupra sănătăţii, tinerii şi tinerele încep să fumeze ocazional sau devin fumători permanenţi din cele mai diferite cauze, unele puerile: din curiozitate, din imitaţie, din dorinţa "de a fi în rândul oamenilor", de a părea maturi, de a părea emancipaţi, de a nu fi consideraţi "papă lapte", de a căpăta un plus de independenţă, de a "rezista" mai mult la oboseală, la efort intelectual (!) sau ca antidot al stresurilor diferite (!). Iată deci că de la nişte motivări banale, lipsite de orice fundament logic, tinerii devin victimele unui viciu cu implicaţii negative dintre cele mai grave asupra sănătăţii.
Întrucât flagelul fumatului a luat proporţii îngrijorătoare se pune problema intervenţiei hotărâte pentru combaterea acestuia. Cum tabagismul nu poate fi rezolvat prin mijloace clasice ale medicinii preventive, măsurile trebuie să vizeze obiectivele variate, susceptibile să ducă la diminuarea progresivă a fumatului şi implicit a consecinţelor sale nefaste.
Informarea în materie de sănătate a adulţilor, educaţia sanitară în şcoli, este una din măsurile importante, cu condiţia ca ea să fie dublată de exemplul personal al educatorilor. Medicii de asemenea trebuie să renunţe la fumat şi să fie un exemplu demn de urmat pentru bolnavii lor.
În privinţa educaţiei sanitare se poate că "terapia în grup" este mai eficientă decât metoda individuală. Toate măsurile educative trebuie să aducă la eviatrea acestei deprinderi sau la abandonarea fumatului de către fumătorii ocazionali sau înveteraţi. Elementul principal este voinţa cum trebuie să ducă la renunţarea totală şi definitivă la fumat, indiferent dacă aceasta se face brusc sau prin reducere treptată a numărului de ţigări fumate. Unii cercetători recomandă această ultimă metodă întrucât s-a observat că la unii fumători întreruperea bruscă dă uneori tulburări neplăcute - insomnii, irascibilitate, scăderea poftei de mâncare etc. - motive frecvente de reluare a obiceiului fumatului.
Campania împotriva fumatului nu prea a fost luată în seamă decenii întregi. Situaţia a început să se schimbe abia în 1950, când medicii au atras atenţia asupra efectului cancerigen al fumatului, odată cu creşterea îngrijorătoare a cancerului pulmonar. În 1962, Italia este prima ţară în care se interzice reclama pentru tutun, iar în 1970, Organizaţia Mondială a Sănătăţii intervine cu părestigiul ei, avertizând că numeroase boli sunt legate de tutun şi susţinând prin toate mijloacele lupta antitabacică.
În diverse ţări s-au luat măsuri menite să ajute pe fumători în a abandona această deprindere şi de a proteja totodată pe nefumători. Este vorba de interzicerea fumatului în instituţiile publice, birouri, mijloacele de transport în comun, spitale, reuniuni publice, şedinţe etc.
S-au luat măsuri tehnologice care să ducă la limitarea efectelor nocive ale ţigărilor prin limitarea substanţelor toxice (gudron şi nicotina) cu efect cancerigen şi s-au introdus în ţigări unele substanţe care înlocuiesc tutunul.
Se extinde tot mai mult obligativitatea de a se menţiona substanţele toxice conţinute în ţigări, concomitent cu limitarea publicităţii pentru diversele tipuri de ţigarete.
O altă metodă de luptă antitabacică este şi politica preţurilor prin taxarea acestora după gradul de nocivitate, îndemnând astfel pe fumători către consumul de ţigări "mai ieftine".
Pretutindeni unde a fost lansată campania contra fumatului, s-a remarcat o diminuare a consumului de ţigarete şi odată cu aceasta scăderea incidenţei consecinţelor grave amintite.Prognosticul nefavorabil pentru majoritatea pacientilor cu cancer pulmonar subliniazǎ necesitatea unor studii clinice mai bine concepute pentru testarea unor noi metode terapeutice.Aceste studii testeazǎ asocieri ale chimioterapiei cu chirurgia sau radioterapia şi eficacitatea relativǎ a utilizarii chimio- şi radioterapiei ca adjuvant (dupǎ intervenţia chirurgicalǎ),sau ca neoadjuvant(înainte de intervenţia chirurgicalǎ);agenţii cu rol in modificarea raspunsului biologic,vaccinurile cu oncopeptide şi terapia genicǎ;de asemenea, se fac studii prospective privind sensibilitatea tumoralǎ in vitro la medicamente,iradiere si agenţi care modificǎ raspunsul biologic,precum şi aplicarea unor metode mai noi pentru detectare precoce si chimioprofilaxie.Soluţia cheie constǎ in prevenirea şi continuarea eforturilor de reducere a fumatului.Rapoartele preliminarii sugereazǎ cǎ retinoizii prezintǎ o capacitate semnificativǎ de a preveni neoplasmele maligne secundare ale tractului aerodigestiv.Lucrǎrile în acest domeniu se vor extinde rapid în viitorul apropiat,mai ales in relaţie cu foştii fumǎtori.
.
Cunoscând toate relele pe care le aduce fumatul, ni se pare justificată afirmaţia lui Arnolde din 1977: "Dacă folosirea tutunului ar fi de apariţie recentă, ne întrebam dacă această iarbă nu ar fi pusă sub aceeaşi interdicţie ca şi marijuana! Ar merita în orice caz"!
Definiţia şi istoricul cancerului bronhopulmonar
