Cea mai frecventa suferinta a femeilor care au depasit varsta de 50 de ani este osteoporoza. Boala a scheletului, osteoporoza sau osteopenia se caracterizeaza prin diminuarea masei osoase, cu alterarea microarhitecturii tesutului osos, avand drept consecinta cresterea fragilitatii osoase si a susceptibilitatii la fracturi, in special de sold, antebrat si vertebre.
Durerile in coloana vertebrala, de care se g multe femei in jurul varstei de 60 de ani sau mai mult, sunt rezultatul acumularii unor mici fracturi de compresiune ale vertebrelor si alterarii discurilor intervertebrale, care duc la scaderea in inaltime, la deformarea coloanei si la gibozitatea intalnita, adesea, la aceasta varsta.
Se apreciaza ca astfel de fracturi apar la 40% dintre femeile de rasa alba, al caror risc de a suferi o fractura de sold e mai mare decat acela al cancerului de san. Rata fracturilor de sold este mai mare in zonele urbane decat in cele rurale, sugerand ca unii factori legati de urbanizare, de exemplu: activitate fizica mai scazuta, alimente rafinate, fumat, consum de cafea etc, ar putea contribui la acest risc crescut.
Pentru o femeie de rasa alba, care a implinit 50 de ani, riscul de a suferi in restul vietii o fractura de sold este de 17%, in timp ce pentru un barbat alb, riscul e de numai 6%. Interesant este faptul ca, in regiunile cu o frecventa mica a fracturilor de sold (Asia, Africa), rata fracturilor la femei este asemanatoare cu aceea a barbatilor. {Encyclopedia of Human Nutrition, 1999, p.1496)
Pe glob, la fiecare doua secunde, survine o fractura din cauza osteoporozei - in total peste 7 milioane pe an. Cheltuielile rezultate in urma fracturilor osteoporotice sunt de 2500 de dolari pe fiecare secunda.
Frecventa osteoporozei e foarte diferita, in functie de zonele geografice. Astfel, in Africa si Oceania, survin de 40 de ori mai putine fracturi osteoporotice decat in Europa Apuseana si America de Nord, unde se consuma cantitatile cele mai mari de produse lactate si cele mai multe suplimentari de calciu.
Scopul acestor ini este acela de a ne convinge ca fracturile osteoporotice nu constituie un destin implacabil, legat de varsta, ci sunt rezultatul unor factori care dateaza de decenii si care pot fi inlaturati.
Pe langa sustinerea corpului, locomotie si protectia organelor vitale, unul dintre rolurile cele mai importante ale tesutului osos este acela de a asigura aportul permanent de calciu pentru sange, adica de a mentine o calcemie normala. Organismul controleaza foarte strict nivelul calciului sanguin, nepermitand decat variatii in limite foarte reduse. Daca alimentatia nu furnizeaza suficient calciu pentru a satisface nevoile sau daca se pierde prea mult calciu, scheletul reactioneaza ca un rezervor, din care organismul va lua cantitatea necesara. Daca pierderea de calciu continua mult timp, atunci oasele vor deveni din ce in ce mai slabe, mai friabile, incat si o tuse puternica sau activitati obisnuite vor putea produce fracturi.
In modulul introductiv am aratat ca, la mentinerea si/sau restructurarea oaselor, lucreaza doua echipe de dulgheri": osteoclastele, care se ocupa cu desfacerea osului, dizolvand mineralele osului cu ajutorul unui echipament enzimatic - fosfataze acide si anhidraza carbonica - si osteoblastele, care cladesc sau recladesc osul, elaborand componentele organice ale matricei osoase, peste care, ulterior, se depune calciul.
Densitatea, masa si calitatea structurii osului tin de asa-nu-mitul proces de remodelare, adica de bilantul zidirii osului prin activitatea osteoblastelor, si de acela al distrugerii osoase, prin osteoclaste. insa osteoblastul reprezinta elementul central, care dirijeaza nu numai cresterea masei osoase, ci, prin intermediul mediatorilor, si activitatea osteoclastelor. Haturile osteoclastelor sunt tinute de osteoblaste.
Daca exista o intarziere prea mare in refacerea proteinei osoase, materialele de constructie nefolosite se elimina prin urina. Una dintre aceste substante se numeste D-Pyrilinks si, in functie de cantitate, se poate determina daca persoana respectiva este in primejdia de a pierde matricea osoasa, si aceasta inainte ca osteoporoza sa fie detectata prin modificarea densitatii osoase pe filmul radiologie. Iar oprirea sau incetinirea procesului de pierdere a masei osoase constituie un ajutor deosebit.
Daca osteoclastele indeparteaza mai mult calciu decat reusesc osteoblastele sa inlocuiasca, atunci rezistenta osului slabeste si acesta devine friabil. in modulul precedent, am aratat cum mineralele (fosfat si carbonat de calciu, magneziu, fluor, sulf, bor, strontiu) se fixeaza in fibrilele componentei organice a substantei fundamentale (oseina si osteomucoid), formand hidroxiapatite.
Cristalul de apatita este piezoelectric, adica se polarizeaza sub actiunea unei deformari mecanice. Atunci cand cristalele sunt presate, comprimate sau indoite, pe suprafata lor se dezvolta o incarcatura electrica pozitiva. Si fibrilele proteinice sunt piezoelectrice, dar, sub efectul acelorasi factori mecanici, pe suprafata lor se dezvolta o incarcatura electrica negativa, realizandu-se o unire stransa cu cristalele, cu formarea unor structuri osoase puternice.
Oasele nu se vor ingrosa si nu vor deveni mai rezistente daca nu sunt solicitate. Ele au nevoie sa fie comprimate, tractionate, rasucite, apasate impotriva fortei gravitatiei. Fiecare contractie musculara este transmisa scheletului, producand o mica deformare a osului. Aceasta indoire sau deformare minimala stimuleaza depunerea substantelor care cladesc osul. Purtatul de greutati pe cap sau pe umeri si/caratul cu bratele sau chiar numai
mersul inseamna exercitarea greutatii corpului asupra scheletului, care va stimula, in functie de forta ce actioneaza, depunerea de calciu si fortificarea scheletului. Totusi, o plimbare usoara pe jos sau cu bicicleta nu e suficienta. Este nevoie de contractii musculare rapide si puternice, caci altfel nu se poate transmite scheletului forta de care are nevoie pentru a se cladi.
Rolul gravitatiei a fost demonstrat de scheletul astronautilor. Chiar daca in timpul zborului au efectuat exercitiile fizice cu constiinciozitate, la intoarcere, scheletul lor prezenta modificari osteoporotice accentuate.In timp ce aproape orice activitate fizica este folositoare, nevoia cea mai mare a oaselor este ca, zilnic, sa fie bine zguduite, scuturate si rasucite prin sarituri alergare cu opriri si porniri bruste,
ridicare si purtare de greutati (femeile africane, care poarta pe cap ore intregi greutati considerabile, nu prezinta osteoporoza!),
mers grabit, -urcatul scarilor (pana la etajul 10 sau mai mult!), mersul pe\'munte,-gimnastica cu solicitare musculara mare,
"balansare pe varful degetelor sau-sculatul brusc de pe scaun si asezarea la fel de brusca. Efecte deosebit de bune se pot obtine, fara a fi nevoie de a iesi din casa, prin antrenamentul cu greutati mici (0.5-l,5 kg), de doua-trei ori pe saptamana cate (15-30)minute. Cu ajutorul acestor greutati in maini, se poate solicita nu numai musculatura membrelor superioare si cea a toracelui, dar si aceea a regiunii dorsale, a abdomenului si a membrelor inferioare. Pe langa efectul asupra scheletului si a masei musculare, aceste exercitii pot preveni sau influenta obezitatea, amelioreaza psihicul si sistemul imunitar. De altfel, se stie ca persoanele cu o musculatura redusa au si o masa osoasa mai mica, fiind predispuse la osteoporoza.
Activitatile pe care le-am amintit, si la care se pot adauga foarte multe, solicita structurile osoase, producand incarcaturile electrice care fixeaza calciul si celelalte minerale.
Din masa osoasa totala, 80% consta din os compact, sau cor-tical, gasit mai ales in oasele lungi, si 20% din os trabecular, sau spongios, care se gaseste mai ales in vertebre.
In modulul precedent, am prezentat functia osteoblastelor si a osteoclastelor. Insa Creatorul stia ca, pentru a-si desfasura activitatile, aceste celule au nevoie de nutrienti, si aceasta munca a incredintat-o osteocitelor, al treilea tip de celule osoase. Ele actioneaza niste pompe minuscule, care fac ca lichidul cu nutrienti sa circule prin canalele microscopice ale oaselor si dintilor. Activitatea lor este dirijata de un hormon secretat de glanda parotida (Fluid Movement Hormone).
Nivelurile crescute de zahar din sange inhiba secretia acestui hormon, si osteocitele nu mai pot pompa substantele nutritive in canaliculele dintilor si ale oaselor. Atentie, deci, voi, inchinatorii la zeita dulciurilor, si mai ales, atentie, voi, bunici, care nu va dati seama cat rau le faceti nepotilor cu dulciurile pe care li le daruiti zilnic sau cu ocazia fiecarei vizite!
Ceva asemanator, insa la nivel macroscopic, are loc daca arterele sunt ingustate prin placi de colesterol si structurile osoase nu primesc suficient sange. Pentru formarea componentei organice a matricei osoase, proteina adusa de sange trebuie sa fie .de calitatea cea mai buna. Toti aminoacizii_esentiali si toate vitaminele, cu exceptia vitaminei B12 se gasesc in alimentatia exclusiv vegetariana.
Masa osoasa a organismului tine de varsta. Dezvoltarea scheletului este completa in jurul varstei de 25 de ani, insa chiar si dupa inchiderea cartilajelor de crestere, masa osoasa se dezvolta radiar pana la 30-35 de ani.
Prin masa osoasa de varf intelegem momentul in care osul a atins cantitatea si densitatea maxima si cand are rezistenta cea mai mare. Azi se crede ca, cel putin in coloana lombara si solduri, masa osoasa maxima se intalneste deja in jurul varstei de 20 de ani (AmJOinNutr 2002; 76:1446-l453).
Pentru majoritatea oamenilor, problema cea mai mare este ca in jurul varstei de 35-40 de ani, secretia hormonilor anabolizanti (care cladesc organismul) incepe sa scada in mod treptat. Cei mai importanti sunt testosteronul, estrogenul, progesteronul si hormonul de crestere. De la aceasta varsta, organismul incepe sa scoata din oase mai mult calciu decat se depune, urmarea fiind o scadere treptata, dar continua, a masei si a rezistentei osoase.
Foarte putini stiu ca imbatranirea incepe de fapt in momentul cand cresterea osoasa inceteaza, si nu la aparitia primelor riduri. Deficitul de hormon estrogen creste durata de viata a osteoclastelor si o scade pe aceea a osteoblastelor.
Deficitul de estrogen este important si la barbati. Cresterea densitatii minerale osoase la barbatii tineri si diminuarea ei la barbatii in varsta este legata de hormonul estrogen circulant liber si nu de testosteron. La barbati, pierderea osoasa ce survine o data cu inaintarea in varsta este mai degraba rezultatul diminuarii formarii osoase, decat urmarea cresterii cantitatii de os indepartat in unitatile multicelulare de baza, incat conexiunea trabeculara este mentinuta mai bine la barbati decat la femei (fapt care se materializeaza printr-un numar mai mic de fracturi!).
Pierderea fiziologica anuala de masa osoasa e in jur de 1%, la femei fiind ceva mai mare decat la barbati. De-a lungul vietii, femeile pierd 35% din osul cortical si 50% din osul trabecular, in timp ce barbatii pierd numai 2/3 din aceste valori. Pierderea de os trabecular incepe cu un deceniu inaintea celui cortical. Diminuarea masei osoase duce la deformarea si turtirea vertebrelor, cu scaderea in inaltime, intre 5 si 25 cm, a persoanei afectate si aparitia gibozitatii.
Numai un sfert dintre fracturile vertebrale rezulta din caderi, majoritatea lor fiind declansata de activitatile zilnice obisnuite, ca aplecarea sau ridicarea unor obiecte usoare. O fractura vertebrala, chiar asimptomatica, creste riscul unor fracturi aditionale
de 5 pana la de 10 ori.
Pentru a usura orientarea in fata numeroaselor stari insotite de pierdere de masa osoasa, se obisnuieste ca osteoporoza sa fie clasificata in primara, in cadrul careia se deosebeste tipul I, legat de menopauza, si tipul II, legat de varsta, sau osteoporoza barbatilor; si secundara unor boli endocrine, inflamatorii, hemato-poietice, imobilizarii sau sarcinii.
Simptomul clinic principal al osteoporozei de tip I este fractura de corp vertebral, iar al osteoporozei de tip 2 este fractura de col femural.
Menopauza se asociaza cu o pierdere accelerata de masa osoasa in primii 7 ani dupa scaderea concentratiei hormonilor estrogeni. In aceasta perioada, resorbtia osoasa depaseste formarea. Biopsiile de tesut osos efectuate la femeile in menopauza arata o reducere a numarului osteoblastelor, fara afectarea osteoclastelor.
La femei, riscul fracturilor de*antebrat creste o data cu instalarea menopauzei. Reactia naturala de sprijinire pe brat, cu ocazia caderilor ce devin mai frecvente, favorizeaza fractura de antebrat (mai exact de radius distal). Survenind cu ani inainte de fracturile vertebrale sau de sold, fractura de antebrat trebuie sa constituie un semnal de alarma (desi tardiv!) si sa declanseze toate masurile posibile pentru conservarea masei osoase si oprirea procesului osteoporotic.
Frecventa fracturilor de soId creste dupa varsta de 60 de ani, la aproximativ 15 ani dupa fracturile de antebrat. La aceasta varsta, timpul de reactie e mai incetinit si nu se reuseste reducerea impactului asupra soldului prin intinderea bratului.
Majoritatea fracturilor vertebrale nu sunt inregistrate si, clinic, sunt mute. Numai 10-l5% dintre fracturile vertebrale survin | datorita unor caderi, restul sunt spontane. Examinarea radiografiilor standard din 36 de tari europene a gasit ca frecventa fracturilor vertebrale este mai mare in tarile din Europa de nord.
Iata o clasificare foarte simplificata a osteoporozei: 1. Osteoporoza juvenila idiopatica - afectiune rara, survenind la copii intre 12-l4 ani. Se manifesta, de regula, prin fracturi vertebrale de compresiune.
2. Osteoporoza idiopatica a adultilor tineri, in special barbati intre 30 si 50 de ani. Se caracterizeaza tot prin fracturi vertebrale. Este vorba de o resorbtie osoasa crescuta prin hiperac-tivitate osteoclastica. Adesea, cei afectati sunt mari fumatori.
3. Osteoporoza postmenopauzala, tip I este forma cea mai frecventa, survenind la femei cu varsta cuprinsa intre 51 si 75 ani, ca o consecinta a incetarii secretiei de hormon estrogen. Procesul incepe cu multi ani inainte de sistarea menstruatiei. Aproximativ 30-35% dintre femei dezvolta osteoporoza dupa
menopauza.
4. Osteoporoza de involutie, senila, tip II, care apare dupa
varsta de 70 de ani.
(R. Bartl,Ch. Bartl - Osteoporose - Manual, Springer rlag Berlin Heidelberg 2004)
