Numeroase studii au eluat eficienta clinica a monoterapiei cu acarboza si un numar mai modest de trialuri au studiat eficienta clinica a miglitolului. De asemenea s-au facut putine studii ative care sa aprecieze eficienta acestor doua suslante active una fata de cealalta. De aceea este dificil de apreciat daca exista vreun antaj ciinic in utilizarea uneia sau alteia dintre aceste doua reprezentante ale clasei. Se pare ca miglitolul 50 mg de trei ori pe zi este la fel de eficient ca si acarboza 100 mg de trei ori pe zi, cu mai putine efecte secundare gastrointestinale. (5)
Cate trialuri ample, printre care si studiul PROTECT (Precose Resolution of Optimal Titration to Enhance Current Therapies) care a inrolat peste 6000 de subiecti, au aratat o scaderea lorii HbAlc cu 0,5-l%, in cazul monoterapiei cu acarboza. Nivelul
glicemiei postprandiale scade cu 40-50 mg/dl (2,2-2,8 mmol/1), iar glicemia ajeun scade cu 25-30 mg/dl (1,4-l,7 mmol/1). Efectele nonglicemice ale tratamentului cu inhibitori de alfa glucozidaza sunt reprezentate de o usoara scadere a nivelului ajeun sau postprandial al trigliceridelor si o modesta crestere a nivelului HDL-colesterolului. Efectul asupra lipoproteinei Lp(a) este inconstant. De asemenea efectul lor asupra
greutatii corporale este modest, in sensul scaderii greutatii (0,8-l,4 kg).
Asocierea acarbozei cu sulfonilureice timp de 6 luni a dus la scaderea lorilor IlbAlc de la 12,4% la 9,1%. Dupa intreruperea tratamentului cu acarboza, in urmatoarele 3 luni echilibrul glicemic s-a alterat atingand din nou lorile initiale ale HbAlc. (3)
In combinatie cu insulina, acarboza si-a demonstrat eficienta la pacientii cu
diabet zaharat tip 2. Dupa 3 luni de tratament combinat s-a constatat o scadere a hiperglicemiei postprandiale cu 23%. (3)Intr-un alt studiu, dublu orb, randomizat, tratamentul combinat
insulina + acarboza timp de 24 saptamani, fata de insulina + placcbo, a dus la o scadere a glicemiei fasting de la 11,1 mmol/1 la 10,8 mmol/1, a glicemici postprandiale de la 13,2 mmol/1 la 10,7 mmol/1 si la reduderea necesarului de insulina cu aproximativ lOUI/zi. HbAlc a scazut cu 1,5% in grupul tratat cu acarboza, in timp ce in grupul placebo, scaderea a fost doar de 0,9%, diferenta semnificati statistic. (3)
Un grup de cercetatori canadieni, au propus acarboza in tratamentul diabetului zaharat tip 1, la pacientii care efectueaza un exercitiu postprandial, and ca si rezultat o scadere a incidentei hipoglicemiilor induse de efortul fizic datorita efectului de intarziere a absorbtiei hidratilor de carbon si a unei supresii mai reduse a productiei hepatice de glucoza. Acesta este un domeniu care necesita insa confirmare prin studii mai ample.
S-a studiat si eficienta acarbozei in preventia diabetului de tip 2 la populatia cu toleranta scazuta la glucoza (STG). Studiul STOP-NIDDM este un trial dublu orb, randomizat, controlat placebo, care a inrolat 1419 subiecti cu STG, i-a urmarit timp de 5 ani, sub tratament cu acarboza in doza de 150-300 mg/zi (7). Terapia cu acarboza a redus riscul de progresie a STG spre diabet franc cu 36,4% (p=0,0003 v.s. placebo) si a produs reversia la toleranta normala la glucoza in 35% din cazuri (p=0,0001 v.s. placebo). De asemenea s-a constatat o reducere semnificati de 49% a riscului pentru oricare eveniment cardioscular, iar in particular, riscul infarctului miocardic acut a fost diminuat cu 91 % (p=0,02 v.s. placebo).
Rezultate similare a demonstrat si o metaanaliza pe 7 trialuri de lunga durata, \'The Meta-Anaiysis of Risk Improvement with Acarbose\" (MeRIA) (8). Aceasta metaanaliza a raportat o reducere a riscului pentru primul eveniment cardioscular de 35% fata de placebo la pacientii cu
diabet zaharat tip 2 declarat (preventie cardiosculara primara).
Unnoustudiu,deastadatadepreventiesecundara,esteAcarbose Cardioscular Eluation, ACE (14). Acesta este un studiu randomizat, controlat placebo, care inrola aproximativ 7500 subiecti cu boala cardiosculara dovedita si prediabet, in 159 de centre din China si Hong Kong. Pacientii vor fi randomizati pe 3x50 mg acarboza/zi sau placebo si vor fi urmariti minimum 4 ani, in ceea ce priveste timpul pana la aparitia evenimentului cardioscular serios (moarte subita, stop cardiorespirator resuscitat, infarct miocardic nonfatal, stroke fatal sau nonfatal). Ca si endpoint secundar, acest studiu urmari timpul pana la diagnosticarea diabetului zaharat de tip 2. Cu alte cuvinte studiul ACE isi propune sa extinda rezultatele mai vechiului STOP-NIDDM in domeniul preventiei secundare cardiosculare.
Alte doua studii au eluat eficienta acarbozei in preventia sau intarzierea evolutiei disglicemiei spre diabet zaharat declarat. Astfel, \"The Early Diabetes Intervention Trial\" - EDIT (15) a inclus 631 persoane cu risc crescut de diabet, and doua glicemii bazale intre 5,5-7,7 mmol/1 la interl de 2 saptamani, in 9 centre din Regatul Unit. Au fost randomizati pe acarboza 3x50 mg/zi sau placebo, metformin 3x500 mg/zi sau placebo, combinatia acarboza + metformin sau placebo si 2x 1 placebo. Dupa 6 ani de urmarire nu s-au constatat diferente semnificative in ceea ce priveste reducerea riscului pentru diabet la cei tratati cu acarboza, metformin sau terapie combinata. Dar la pacientii cu STG la inceputul studiului, riscul relativ a diminuat semnificativ doar in bratul tratat cu acarboza, nu si in cel cu metformin sau terapie combinata. Aceste rezultate au sugerat ca abilitatea terapiei de a reduce riscul de diabet poate li diferita la cei cu STG sau GBM (glicemic bazala modificata). Trialul KDIP (Early Diabetes Intervention Program ) (16) a inclus 219 subiecti cu diabet precoce (glicemie bazala FPG200 mg/dl), urmariti 5 ani. Ei au fost randomizati pe acarboza 3x100 mg/zi sau placebo si s-a constatat o reducere semnificati a glicemiei postprandiaie, care insa nu a dus la diferente semnificative in rata cumulati de aparitie a hipergliccmiei bazale france (> 140 mg/dl). intr-o analiza posthoc a subiectilor cu glicemie bazala 126 mg/dl. Este posibil ca alti factori decat hiperglicemia postprandiala sa aiba un determinism mai important in progresia diabetului zaharat, astfel incat la lori > 126mg/dl, ineficienta celulelor p sa fie de fapt iremediabila.
