Acest grup de
tulburari este caracterizat prin: debut precoce, o combinatie intre un comportament hiperactiv slab modulat, cu neatentie marcata si lipsa implicarii in activitati persistente cu scop si persistenta in timp a acestor caracteristici comportamentale.
Este larg acceptat faptul ca anomaliile constitutionale joaca un rol crucial in geneza acestor tulburari, dar evidentierea unei etiologii specifice este ca si absenta. Recent s-a propus utilizarea termenului diagnostic de "tulburare de tip deficit al atentiei" pentru aceste sindroame. Acest termen nu a fost folosit aici, intrucat el implica cunoasterea unor procese psihologice, cunostiinae pe care nu le avem in prezent, si sugereaza includerea copiilor anxioti, preocupati si "visatori", apatici, a caror probleme par a fi diferite. Totusi, este clar ca din punct de vedere al comportamentului problema neatentiei constituie trasatura centrala a acestor sindroame hiperkinetice.
Tulburarile hiperkinetice apar precoce in dezvoltare (de obicei in primii 5 ani de viatA). Caracteristicile lor principale sunt lipsa de persistenta in activitati ce cer o implicare cognitiva si tendinaa de a se muta de la o activitate la alte fara sa duca la bun sfartit nici una din ele, impreuna cu o activitate dezorganizata, morbid de neregulata si excesiva. Aceste probleme persista de obicei si dar multi indivizi afectati prezinta o ameliorare progresiva. alte cateva anomalii mai pot fi asociate cu aceste tulburari. Copii hiperkinetici sunt frecvent necugetati si impulsivi, riscand accidente si avand probleme disciplinare din cauza incalcarii unor reguli (din cauza necugetarii lor, mai degraba decat din sfidare deliberatA). In relatiile lor cu adultii sunt deseori social dezinhibati fara o precautie si rezerva fireasca; ei sunt nepopulari printre alti copii si pot deveni izolati. alterarile cognitive sunt comune iar intarzierile specifice in dezvoltarea motorie si limbaj sunt disproprtionat de frecvente.
O complicatie secundara o constituie comportamentul disocial si stima de sine scazuta. In consecinta exista o suprapunere considerabila intre hiperkinezie si alte patternuri de comportament dezorganizat, ca de ex.: "tulburarea nesocializata de conduita". Totusi, dovezile existente in prezent favorizeaza separarea unui grup in care hiperkinezia este problema principala.
Tulburarile hiperkinetice sunt de cateva ori mai fecvente la btieti. Dificultatile de citire (si/sau de alte abilitati scolarE) sunt comune.
INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasaturile cardinale sunt afectarea atentiei si hiperactivitatea ambele sunt necesare pentru diagnostic si trebuie evidentiate in mai multe situatii si nu doar una singura (de ex. acasa, la scoala, in spitaL).
Afectarea atentiei se manifesta prin intreruperea prematura a activitatilor cu scop, lasand-o nedeterminata. Copii trec frecvent de la o activitate la alte parand a-ti pierde interesul pentru una, parand a fi atrati spre alte (desi studiile de laborator arata ca nu exista un nivel neobisnuit de distractibilitate perceptuala sau senzorialA). Aceste deficite de perseverenas si atentie trebuie diagnosticate numai daca sunt excesive pentru varsta si QI-ul copilului.
Hiperactivitatea implica o agitatie in special in situatiile ce impun un calm relativ. Ea il determina pe copil (depinzand de situatiE), sa fuga si sa sara, sa se dea jos de pe scaun cand trebuie sa stea, sa fie zvaptiat si sa se fatie de colo-colo. Standardul de apreciere trebuie sa tina cont de faptul daca activitatea ar fi excesiva in contract situational dat si prin comparatie cu alti copii de aceati varsta si QI. Aceasta trasatura comportamentala este cel mai bine evidentiata in situatii structurale si organizate ce necesita un nivel inalt de auto-control.
Trasaturile asociate nu sunt suficiente, nici necesare, pentru stabilirea diagnosticului, dar ajuta la sustinerea lui. Dezinhibitie in relatiile sociale, nechibzuinaa in situatii de pericol si incalcarea impulsiva a regulilor sociale (intreruperea sau perturbarea activitatilor altora, raspunsuri premature la intrebari pana acestea n-au fost terminate, sau dificultati in asteptarea in gruP) sunt caracteristice acestei tulburari.
Tulburarile de invasare si neandemanarea apar cu frecventa exagerata si nu trebuie notate separat (in F80-F89) daca sunt prezente; ele nu sunt totusi parte a diagnosticului actual de tulburare hiperkinetica.
Simptomele tulburarii de conduita nu sunt criterii inclusive si nici exclusive pentru diagnosticul principal, dar prezenta lor constituie baza impartirii principale a acestei tulburari.
Problemele comportamentale caracteristice trebuie sa aiba un debut precoce (inainte de varsta de 6 anI) si o durata lunga. Totusi, inainte de varsta intrarii in scoala, hiperactivitatea este greu de recunoscut din cauza limitelor largi ale normalitatii; numai nivelele extreme trebuie sa fie diagnosticate la copii prescolari.
Diagnosticul de tulburare hiperkinetica poate fi pus si in viata adulta, bazele sunt aceleati, dar atentia si activitatea trebuie evaluate in functie de normele adecvate ale dezvoltarii. daca hiperkinezia a fost prezenta in copilarie dar a disparut apoi si a fost succedata de alte stare, ca de exemplu o tulburare disociala de personalitate sau abuz de substante psihoactive, se codifica starea prezenta mai degraba decat cea trecuta.
Diagnostic diferentiat:
Tulburarile mixte sunt comune, iar tulburarile extensive ale dezvoltarii au prioritate, cand sunt prezente. Problema majora in diagnostic este diferentierea de tulburarea de conduita: cand criteriile sunt intrunite pentru amandou_, tulburarea hiperkinetica are prioritata diagnostica. Totusi, grade mai usoare de hiperactivitate si neatentie sunt comune tulburarii de conduita. Cand criteriile sunt intrunite pentru ambele stari, dar hiperkinezia este extensiva si severa poate fi codificat diagnosticul de tulburare hiperkinetica de conduita (F90.1).
O problema care deriva din faptul ca hiperactivitatea si neatentia de un tip oarecum mai diferit de acela caracteristic tulburarii hiperkinetice, apar ca simptom in tulburarile depresive si anxioase. Astfel, lipsa de astampar, componenta tipica a depresiei agitate, nu trebuie sa duca la diagnosticul de tulburare hiperkinetica; ca, de altfel, si lipsa de astampar din anxietatea severa. daca sunt intrunite criteriile pentru o tulburare anxioasa (F40.-, F41.-, F43.- sau F93.-) aceasta trebuie sa aiba prioritate, exceptand cazul in care exista dovada prezenaei, in plus, a tulburarii hiperkinetice pe lang_ neastamparul din anxietate. Similar, daca criteriile pentru o tulburare afectiva F30-F39 sunt intrunite, tulburarea hiperkinetica nu trebuie diagnosticata numai din cauza alterarii concentratiei si a agitatiei psihomotorii. Diagnosticul dublu va fi pus numai daca simptomele (care nu sunt numai parte a alterarii dispozitieI) indica o prezenta separata a tulburarii hiperkinetice.
Debutul acut al comportamentului hiperactiv la copilul de varsta scolara este mai probabil de a fi datorat unor tulburari reactive (psihogene sau organicE), unei stari maniacale, schizofreniei sau unor boli neurologice (de ex.
febra reumatismalA).
Exclude: tulburari anxioase (F41- sau F93.0); tulburari ale dispozitiei (afectivE) (F30-F39); tulburari extensive (pervasivE) ale dezvoltarii (F84.-); schizofrenia (F20.-).
Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor
