Apa Pentru scopuri practice, se considera ca un aport de 1 ml de apa pentru 1 kcal de energie consumata este adecvat pentru adultii aflati in situatii obisnuite. Totusi, riscul unei intoxicatii cu apa este atat de indepartat, incat ingestia recomandata de apa este de obicei crescuta la 1,5 ml pentru 1 kcal de energie consumata, ceea ce permite variatii ale nivelului de actitate,
transpiratiei si incarcarii cu solvati. in mod normal, sunt excretati 50 pana la 100 ml de apa/zi in fecale, 500 pana la 1000 ml sunt pierduti prin evaporare sau expir, iar 1000 ml sau mai mult sunt eliminati in urina. Ingestia de apa trebuie sa echilibreze aceste pierderi, etand supra- sau subhidratarea, in mod deosebit atunci cand cresc pierderile externe. Pierderile de apa prin fecale pot atinge pana la 5 l/zi in
diareea severa, iar fiecare grad Celsius de
febra determina o pierdere, in plus, de aproape 200 ml apa. Atunci cand functia renala este normala si ingestia de solvati este adecvata, cei mai multi dintre adultii sanatosi pot sa excrete in siguranta pana la 18 1
urina pe zi, datorita unei capacitati
renale crescute de excretie a apei libere.
O atentie speciala trebuie acordata necesarului de apa la batrani, a caror senzatie de sete poate fi scazuta. Cresterea necesarului de apa in
sarcina se face cu aproape 30 ml/zi, iar in primele 6 luni de
lactatie necesarul de apa creste cu aproape 1000 ml/zi. Cererea de apa este crescuta la copin mici, datorita suprafetei corporale mari, capacitatii renale limitate de retinere a solvatilor si unei abilitati limitate de a-si exprima senzatia de sete.
Energia Pentru a mentine o greutate corporala constanta, aportul energetic trebuie sa egaleze consumul acesteia, care cuprinde energia cheltuita pentru meolismul bazai (MB), meolismul alimentelor (actiune dinamica specifica) si actitatea fizica. Ecuatia Harris-Benedict ia in calcul greutatea (g, kg), inaltimea (h, cm), varsta (v, ani) pentru a exprima MB:
La aceste consumuri energetice bazale se adauga 30, 50 sau 100 de procente pentru actitate sedentara, moderata sau mare. Pacientii spitalizati necesita de obicei 120 procente din MB pentru a preveni alterarea tisulara si pentru a permite anabolismul. Consumul energetic este crescut de febra (13 procente pentru fiecare grad Celsius peste normal),
arsuri (40 pana la 100 de procente), traumatisme (40 pana la 100 de procente) si hipertiroidism (10 pana la 100 de procente). Pacientii cu malabsorbtie pot absorbi de la cateva pana la 25 procente din
caloriile ingerate si poate fi imposibil sa se suplimenteze cresterea nevoilor energetice din cadrul bolii cu o alimentare per os, daca marirea ingestiei de factori nutriti determina diaree. in asemenea conditii,
nutritia parenterala poate fi utila in prevenirea malnutritiei progresive. in starile hipomeolice, cum ar fi
hipotiroidismul sau insuficienta suprarenala, necesarul energetic este scazut. Pacientii spitalizati trebuie cantariti zilnic si aportul energetic trebuie sa fie adecvat.
Proteinele Proteinele din dieta reprezinta o sursa de energie si realizeaza aportul unui amestec de aminoacizi necesari pentru sinteza de proteine. Adultii sanatosi au nevoie de noua aminoacizi esentiali (treonina, valina, isoleucina, leucina, lisina, triptofan, metionina-cistina, tirosina-fenilalanina si
histidina) in cantitati care variaza pentru fiecare intre 250-l100 mg/zi. Necesarul de proteine din dieta depinde de valoarea biologica a acestora (determinata in primul rand prin continutul de aminoacizi esentiali). Valoarea biologica a majoritatii proteinelor din alimente este in ordinea: produse animale>le-gume>cereale (orez, grau, porumb)>radacinoase. TNR a adultilor pentru proteine (elul 72-l), aproape 0,6 g/kg greutate corporala, presupun o valoare biologica mare, caracteristica proteinelor animale, cele cu valoare biologica mica implica un necesar proteic crescut.
Necesarul proteic este de asemenea influentat de aportul energetic; cand aportul energetic este realizat prin calorii nonproteice, ingestia de aminoacizi poate fi utila in sinteza de proteine, dar cand aportul energetic este mic, aminoacizii ingerati sunt folositi pentru sinteza de glucoza si oxidare. Deci, o alimentatie cu aport energetic scazut face ca indidul sa fie mult mai vulnerabil la un aport proteic scazut, un fenomen care are o preponderenta crescuta in malnutritia combinata de energie si proteine ( modulul 74).
Necesarul proteic este mare in perioada de crestere, in sarcina, lactatie si refacere dupa malnutritie si este scazut in insuficienta hepatica si renala. Scaderea necesarului proteic in insuficienta hepatica apare datorita caolismului scazut al aminoacizilor esentiali si neesentiali, iar in insuficienta renala este datorata faptului ca amoniul poate fi reutilizat pentru sinteza de aminoacizi neesentiali. in ambele situatii, toleranta unei diete proteice este scazuta, iar ingestia normala de proteine poate precipita encefalopatia la pacientii cu ciroza hepatica sau poate inrautati statusul uremie la cei cu insuficienta renala.
Lipidele Necesarul absolut de lipide este de numai 1 g/zi de acid linoleic (acid polinesaturat), pentru sinteza de prosta-glandine. O dieta tipic americana are aproape 35 procente din calorii provenite din lipide, dar pentru a reduce dezvoltarea aterosclerozei se recomanda ca nu mai mult de 30 de procente din calorii sa fie date de lipide si, din acestea, mai putin de o treime sa fie saturate. In general, carbohidratii reprezinta factorii nutriti care inlocuiesc lipidele. Dieta lipsita de grasimi este mai putin accepila si poate determina o malnutritie de proteine si energie daca alegerea alimentelor nu se face cu grija.
Vitaminele si mineralele TNR si ingestia zilnica sigura de tamine si minerale se afla in elele 72-l si 72-2, iar afectiunile clinice care rezulta din deficitele acestora sunt descrise in modulele 79, 80 si 354 pana la 357. Este bine de amintit faptul ca ingestia excesiva de tamine liposolubile (modulul 79), minerale (modulele 80, 354, 356 si 357) si electroliti (fluoroza, hipertensiune, toxicitate potasemica) este in mod deosebit periculoasa.
