1. imbatrinirea tesutului conjunctiv. - Tesutul conjunctiv este omniprezent in organismul uman. El se compune din celule (fibroblasti),
fibre (colagen, elastina, reticulina) si dintr-o substanta fundamentala (apa, proteoglicani, glicoproteide). Proprietatile functionale ale tesutului conjunctiv sint esentiale pentru organism: rol de structurare, de schimburi meolice si de informatii. imbatrinirea matricei extracelulare (fibre si substanta fundamentala) duce la o alterare a moleculelor (colagen, elastina, proteoglicani, glicoproteide). Colagenul, care este principala componenta fibrilara a tesuturilor si care reprezinta 25-30% din continutul proteic al organismului, creste cantitativ si se deterioreaza calitativ (punti sau cross-link intre lanturi). Sinteza elastinei se diminueaza cu virsta, in timp ce concentratiile de elastaze (enzime care degradeaza elastina) cresc, ajungind la o alterare cantitati si calitati a fibrelor elastice. Ansamblul acestor fenomene este riabil, in functie de organ. Diabetul este un model interesant de imbatrinire, el producind o imbatrinire prematura a tesutului conjunctiv.
2. imbatrinirea sistemului nervos. - Sistemul nervos este esential, deoarece controleaza functiile noastre superioare cele mai nobile, precum si locomotia, la fel de indispensabila autonomiei noastre. Este format din celule postmitotice (care nu au capacitatea de a se diviza). Pierderea zilnica de neuroni, inca de la 20 de ani, ajunge la aproximativ 100.000; procesul afecteaza mai ales ariile frontale si temporale ale creierului, precum si hipocampul si creierul mic. Se estimeaza ca, intre 20 si 85 de ani, creierul pierde injur de 8% din masa proprie si intre 10 si 15% din volumul sau. Aceste date sint confirmate de tomodensitoinetria cerebrala, care arata o atrofiere cerebrala si o dilatare a ventriculelor. Neuronii senescenti se caracterizeaza prin depozite granulare de lipofuscina in citoplasma, printr-o diminuare a numarului de corpi Nissl si a ADN-ului ribozomal, printr-o degenerescenta neurofibrilara si granulocuolara si chiar prin placi senile. Modificarile din urma, daca sint asociate cu dementa, pot trada maladia Alzheimer. Dupa 80 de ani, debitul sanguin cerebral scade de la 100 la aproximativ 50 ml/min la 100 g de jesut. Consumul de oxigen al creierului nu riaza, insa extractia de glucoza se diminueaza. Neurotransmitatorii sint si ei afectati de imba-trinire. Catecolaminele, acetilcolina si serotonina se diminueaza. Demielinizarea fibrelor nervoase este responsabila de incetinirea influxului nervos.
3. imbatrinirea sistemului locomotor. - Sistemul locomotor este compus in mare parte din celule postmitotice. Masa musculara scade o data cu virsta, ceea ce inseamna o reducere a numarului si a masei fibrelor musculare. Fibrele musculare care dispar sint inlocuite cu incluziile fibroase. Paralel,
fibrele musculare ramase cunosc un proces de hipertrofiere. Jonctiunea neuromusculara se reduce, avind drept consecinta o reducere a performantelor musculare. in schimb, rezistenta musculara (cu exceptia exercitiilor violente sau care solicita intens sistemul cardio-respirafor) este, in mare parte, pastrata. Capacitatea de intindere musculara este mai redusa, antrenind astfel o reducere a amplitudinii miscarilor.
Prelungirea timpului de contractie, a perioadei de latenta si de raspuns afecta coordonarea musculara generala.
4. imbatrinirea sistemului cardioscular. - imbatrinirea acestui sistem se caracterizeaza printr-o pierdere a elasticitatii si contractilitatii cardiace (alterarea colagenului sj a infiltratiilor amiloide). La nivel celular, acumularea de lipofuscina este constanta. Numarul mitocondriilor se diminueaza. Volumul telediastolic se mareste, iar debitul cardiac scade (de la 30% la 40%). Ritmul cardiac riaza putin. Toleranta la efort scade. Numarul de celule din sistemul de conductie se diminueaza, acesta fund infiltrat de tesuturi fibroase ce duc la
tulburari de conductie. Inelele lvulare se calcifiaza si pot fi la originea unui suflu nepatogen.
5. imbatrinirea sistemului respirator. - Suprafata pulmonara descreste in mod regulat cu aproximativ 0,25 m2/an. Suprafata sa initiala este injur de 70-80 m2. Raportul colagen/ elastina descreste de la 4 la 2. Exista o crestere a compliantei pulmonare (dV/dP), asociata reducerii capacitatii elastice a parenchimului pulmonar. Exista si o reducere a compliantei toracice datorita diminuarii spatiilor intervertebrale, accentuarii cifozei dorsale, slabirii muschilor respiratori si calci-fierii cartilajelor costaie. in schimb, capacitatea pulmonara totala ramine neschimbata. Volumul rezidual (volumul pulmonar dupa o expiratie fortata) creste, antrenind o scadere a capacitatii vitale (volumul pulmonar total este egal cu volumul rezidual plus capacitatea vitala). Debitele respiratorii (VEMS) se reduc pe masura inaintarii in virsta. Presiunea partiala a oxigenului scadea, intre 20 si 70 de ani, de la 95 la 75 kPa.
6. imbatrinirea sistemului gastrointestinal. - Involutia celulara si tisulara duce la o reducere a secretiilor salire, gastrice si pancreatice. Aceasta reducere este agrata de o diminuare a suprafetei vilozitatilor intestinale. Absorbtia de calciu si fler scade dupa 50 de ani. Alterarea tesutului conjunctiv al tubului digestiv favorizeaza dilatarea sa si fragilitatea mucoasei sale. Aceasta intindere mai accentuata favorizeaza constipajia. Degenerescenta sistemului nervos autonom enteric altereaza regularitatea si puterea contractiilor peristaltice1, accentuind tulburarile digestiei si constipatia. Disfunctiile anorectale devin frecvente, datorita cresterii pragurilor ,de perceptie a stimulilor defecarii {alterarea sistemului neuronal).
7. imbatrinirea sistemului imunitar. - Functia imunitara tine de o cooperare complexa intre mai multe tipuri celulare (limfocite), cooperare aflata sub influenta a numerosi factori ce vor fi alterati pe parcursul procesului de imbatrinire si care vor fi responsabili de o anume imunodeficienta. Cele trei clase principale de celule imunitare sint macrofagele, limfocitele T si limfocitele B. Exista mai multe subpopulatii de limfocite T: limfocitele "ucigase\" sint citotoxice si distrug prin contact celulele devenite straine (prin infectie sau transformare) ; aceasta este
imunitatea celulara. Limfocitele auxiliare si limfocitele supresoare regularizeaza propria activitate si a celorlalte limfocite T si intervin in actirea limfocitelor B. Limfocitele B se afla sub controlul macrofagelor, al limfocitelor T si al produselor secretiilor lor (anticorpii); aceasta este imunitatea umorala. Toate aceste celule comunica intre ele si cu organele limfoide ale corpului. Informatia care provine din semnale de origine membranara sau secretoare este detectata prin receptori membranari si ajunge, prin intermediul celei de-a doua categorii de mesageri intracelulari (AMPC1 sau GMPC2), pina la genele de structura sau la genele regulatoare continute in nucleul celulei. In general, activitatea imunitara este foarte intensa inca de la nastere, pina la maturizarea sexuala. Dupa acest stadiu, anumite capacitati imunitare descresc liniar pina la virsta de aproximativ 85 de ani. Totusi, fiecare tip de raspuns imunitar imbatrineste in mod diferit. Atrofierea masei limfatice corticale a timusului incepe dupa maturizarea
sexuala si poate atinge 85-90% din masa initiala. Timusul senescent elibereaza mai putina timozina si un numar mai mare de limfocite T imature. in timp ce cantitatile de limfocite T sau B riaza putin o data cu virsta, subpopulatiile de limfocite T fluctueaza (cresterea activitatii lor de supresiune1). Studiile de proliferare in vitro arata o reducere de la 20 la 50% din capacitatea lor mitogena2 dupa expunerea la un antigen3. Limfocitele B sint mai putin alterate de imbatrinire. Cantitatea totala de imunoglobuline are tendinta de a creste o data cu virsta. Totusi, interactiunile dintre limfocitele B si anumite anligene nu stimuleaza decit foarte putin sinteza de imunoglobuline. O data cu virsta, macrofagele par sa devina mai putin eficiente in inductia imunitara si in fagocitoza. Mai mult, o hiporeactivitate considerabila la antigenele slabe contribuie la reducerea controlului imunitar. Imbatrinirea imunitara este marcata si de o diminuare a tolerantei la sine, ceea ce duce la aparitia auto-anticorpilor4, ai caror purtatori sint mult mai expusi la cancer si boli cardiosculare decit nepurtatorii. Organismul batrin devine deci mai sensibil la agresiunile microbiene si la agentii intrinseci (cancere) sau extrinseci, distrusi in mod normal de limfocite.
8. imbatrinirea organelor de simt. - Ochiul incepe sa-si piarda capacitatea de acomodare in jurul virstei de 20 de ani, pentru a ajunge la o pierdere completa a acesteia catre 55 de ani (prezbitism). imbatrinirea atinge cristalinul si, progresiv, il opacizeaza (cataracta). Degenerescenta maculara si glauco-mul sint alte boli oftalmologice frecvente la persoanele in virsta. Urechea este si ea afectata si cunoaste indeosebi o pierdere progresi a gradului de auditie (prezbiacuzie).
