Index » Boli Si Tratamente » Fiziologie
» URECHEA - NOTIUNI DE FIZIOLOGIE

URECHEA - NOTIUNI DE FIZIOLOGIE

Functia acustica este realizata de cele trei segmente ale urechii. Pavilionul auricular si conductul auditiv extern localizeaza in spatiu, concentreaza si dirijeaza spre timpan sunetele. Membrana timpanului vibreaza sub actiunea energiei sonore si sistemul timpanoosicular transmite sunetele urechii interne. Lantul timpanoosicular intervine in reducerea pierderii de energie care se produce in momentul trecerii undei sonore din mediul gazos (aeruL) in mediul lichid (lichidele endolabirinticE), pierdere cifrata la 45dB sau 90% din energie.

Deci urechea medie functioneaza prin mecanisme delicate recuperand o parte din energie:

 raportul hidraulic sau diferenta de suprafata intre membrana timpanica si talpa scaritei

 lantul osicular actioneaza ca o parghie de gradul 1

 sistemul muscular al casei timpanului, prin contractia sinergica a celor doi muschi produce o crestere a rezistentei acustice

 egalizarea presiunii din urechea medie cu cea din exterior se realizeaza printr-o trompa auditiva functionala (aerisirea urechii medii se face cu fiecare deglutitiE).

Aceste mecanisme recupereaza din impedanta si determina o crestere a intensitatii sonore cu aproximativ 25-27dB.

Urechea interna primeste undele sonore prin fereastra ovala, unde sunt preluate de rampa vestibulara si transmise prin helicotrema la rampa timpanica si fereastra rotunda a carei membrana elastica determina deplasarea lichidelor. Miscarile se transmit organului lui Corti unde celulele auditive transforma energia mecanica a undei sonore in influx nervos (curent bio-electriC), care este preluat de caile auditive si conduse in scoarta (campul HeschL) unde se produce analiza si sinteza sunetului.

Mecanismele intime biofizice de transformare a energiei la nivelul celulelor ciliate senzoriale auditive sunt inca controversate, dar exista o specializare a celulelor cohleei privind codificarea frecventelor, iar la nivelul cortexului auditiv de asemenea exista o specializare a receptarii diverselor frecvente.



Functia sistemului vestibular concura impreuna cu sensibilitatea proprioceptiva si analizatorul vizual la mentinerea echilibrului static si dinamic si la orientarea in spatiu a individului.

Functiile principale ale sistemului vestibular sunt:

 coordonarea miscarilor complexe ale corpului prin controlul continuu asupra tonusului musculaturii scheletice

 informarea sistemului nervos central asupra fortelor de acceleratie care determina modificarea pozitiei capului si corpului.

Forta gravitationala actioneaza permanent asupra corpului uman si determina aparitia continua de potentiale de actiune la nivelul aparatului vestibular, numita activitate de repaus.

Functionarea aparatului vestibular, deci modularea activitatii de repaus este subconstienta, iar modul sau de interventie este reflex. Excitantii fiziologici sunt reprezentati de miscarile sau pozitia capului in spatiu. Acestea determina o miscare a endolimfei in canalele semicirculare, corespunzand planului ei de actiune.

Formarea influxului nervos prin transformarea energiei mecanice degajate de miscarea sau pozitia capului este tributara unor mecanisme electrobiochimice, nedeslusite in totalitate.

Integrarea excitantilor periferici plus interventia mecanismelor reflexe se face la nivelul trunchiului cerebral unde dupa cum stim exista conexiuni complexe ale nucleilor vestibulari astfel explicandu-se complexitatea clinica a sindromului vestibular.