Efectul incretinic. Administrarea orala de glucoza la persoanele fara
diabet produce o crestere a secretiei de
insulina semnificativ mai mare, ativ cu administrarea de glucoza pe cale intranoasa. Acest paradox a fost numit efectul incretinic\" si este net diminuat in cazul persoanelor cu DZ tip 2 [6],
Mecanismul care sta la baza efectului incretinic este reprezentat de eliberarea imediata a GLP-l si GIP din celulele L intestinale, ca raspuns la ingestia alimentara. Principala actiune a GLP-l este de a stimula secretia de insulina dependenta de glucoza, resilind astfel echilibrul glicemic postprandial. Aproximativ 70% din secretia de insulina post incarcare cu glucoza pe cale orala se datoreaza efectului incretinic. Acest efect rezulta din interactiunea GLP-l cu receptorii specifici de la nilul membranei celulare P pancreatice. Legarea peptidului de acesti receptori determina activarea adenilat ciclazei, acumularea consecutiva a cAMP intracelular, activarea protein kinazei A, cresterea concentratiei intracelulare de calciu si, consecutiv, stimularea secretiei de insulina [7]. Cascada fiziologica este strict dependenta de glucoza si nu se declanseaza la valori scazute ale glicemiei.
In plus. datorita prezentei receptorilor specifici si la nilul altor organe si tesuturi (rinichi, inima, plamani, stomac, intestin, sistem nervos central si periferic), GLP-l exercita o serie de efecte benefice cum sunt [8,9]:
» Inhibarea secretiei de glucagon dependenta de glucoza
» incetinirea evacuarii gastrice
» Cresterea senzatiei de satietate, a apetitului si, consecutiv, scadere in greutate
» Efect cardioprotector, inclusiv cresterea fractiei de ejectie ntriculara post-infarct miocardic
O serie de studii au demonstrat ca GLP-l are si efecte trofice, stimuland proliferarea si neogeneza celulelor p1 pancreatice si prenind apoptoza lor [10,11,12,13].
Toate aceste actiuni benefice ale GLP-l sunt insa de foarte scurta durata, peptidul fiind degradat in mai putin de 2 minute de catre DPP-4, enzima ubicuitara, prezenta in concentratii crescute la nilul celulelor intestinale, renale, in hepatocite, in celulele endoteliale capilare si, in forma solubila, in plasma. Inactivarea se produce in proportie de peste 50%) la nilul capilarelor intestinale, aproape de locul de eliberare a GLP-l si GIP, fapt care limiteaza posibilitatea utilizarii hormonilor endogeni in scop terapeutic.
