Dismorfofobia este cunoscuta din anul 1886, cand a fost denumita sindromul urateniei inchipuite, perioada in care a aparut si chirurgia estetica- amandoua incercau, in repetate dispute, sa-si atribuie boala domeniului propriu de activitate. In cele din urma s-a observat ca numai o proportie de 5% dintre bolnavii care apeleaza la chirurgie estetica se vindeca, aceasta interventie chirurgicala reusind, de fapt, atat de rar sa amelioreze stima de sine, incriminata in aceasta boala.
Aceasta tulburare a fost descrisa pentru prima data de Emil Kraepelin- ca o nevroza compulsiva-, (dupa unii autori, de catre Morselli) care a considerat-o drept o nevroza compulsiva, apoi de Pierre Janet, care a denumit-o obssesion de la hontu du corp.
Dealtfel, dismorfopatia a fost vag descrisa in Europa, pana cand ea fost specificata in DSM III , in 1980, ca body dismorphic disorder, ca un exemplu al tulburarilor atipice somatoforme. Warwick (1996), a descris aceasta tulburare sub o varietate de nume in literatura europeana si japoneza, cel mai utilizat termen fiind cel de dismorfofobie
Body dismorphic disorder inseamna: preocuparea pentru un defect imaginat al corpului, sau perceperea distorsionata a defectelor minore (DSM- IV).
C-tin Gőrgős incadra dismorfopatia in tulburari date de alterarea sentimentului de corporalitate (in cadrul somatognoziilor), si anume in grupul desomatizarilor, alaturi de heautoscopie (perceperea imaginii propriului corp ca o imagine in oglinda, in spatiul perceptual, deci ca o imagine dedublata); el defineste dismorfopatia: o forma localizata a depersonalizarii somatice, constand in sentimentul patologic de neplacere si inferioritate, cu care subiectul isi traieste aspectul morfoconstitutional, exagerandu-i sau modificandu-i datele reale. Tot el spune ca apare sub forma unor fenomene izolate la adolescenta, de cele mai multe ori cu evolutie benigna, fiind expresia noii identitati somatice pe care subiectul o capata .
OBSESIILE DIN CADRUL DISMORFOFOBIEI:
Obsesiile pe care le au bolnavii suferinzi de dismorfofobie, sunt ganduri, reprezentari persistente ce cauzeaza iritare si anxietate; persoanele incearca sa combata topul acestor ganduri negative, dezvoltand anumite ritualuri compulsive; astfel, persoanele cu dismorfofobie vor fi extrem de preocupate sa-si indrepte defectele; vor petrece foarte mult timp in fata oglinzii, vor apela la produse cosmetice in exces, vor incerca sa-si repare singuri defectele de pe fata (cand este posibil acest lucru), adesea mutilandu-se. In felul acesta starea lor de stres se va exacerba, fiind vorba de un stresor cronic ce actioneaza ori de cate ori se privesc in oglinda. In cazul lor este vorba de un stres psihosocial.
GENERALITATI DESPRE PSIHOTERAPIA COGNITIV- COMPORTAMENTALA IN DISMORFOFOBIE:
Psihoterapia cognitiv-comportamentala, invata pacientul sa:
- reduca
-sa controleze si
- sa elimine comportamentele maladaptative.
Terapia comportamentala difera de alte forme de psihoterapie prin faptul ca metodele de tratament folosite au fost testate experimental, atestandu-se stiintific eficacitatea lor, in urma evidentierii faptului ca terapia comportamentala poate sa modifice chimismul cerebral, functionand similar cu medicatia- Fugen Neziroglu, impreuna cu Yaryura- Tobias (1993).
Tratametul psihoterapeutic al pacientilor cu BDD este dificil in general, datorita convingerilor puternic inradacinate ale acestora asupra aspectului corporal considerat inatractiv. In cadrul acestei terapii pot fi elaborate programe generale de preventie comportamentala, ca: antrenarea in controlul stresului, prin - identificarea situatiilor stresante, controlul stimulilor care evoca raspunsuri la stres, invatarea relaxarii; modificarea comportamentului habitual prin - schimbarea obiceiurilor zilnice susceptibile de a produce stres, evitarea persoanelor si situatiilor care induc starea de alerta, competivitatea si ostilitatea.
Cele mai comune distorsiuni cognitive ale pacientilor cu BDD, sunt: convingeri neconditionale: trebuie sa fiu perfect, trebuie sa ies in evidenta, singura modalitate de a ma simti bine, este aceea de a arata bine, convingeri conditionale: daca nu arat cel mai bine intr-o imprejurare sociala, atunci nu pot sa fiu bine dispus, daca segmentul corpului care ma intereseaza pe mine nu este minunat, atunci cu siguranta ca este urat (gandire dihotomica).
In psihoterapia cognitiv- comportamentala pacientii sunt invatati cum sa provoace si sa emita explicatii alternative pentru aceste convingeri (irationale) ale lor.
Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor
