DEFINITIE, ORIGINE
Anticorpii (AC) sau imunoglobulinele (IG) sunt glicoproteine ce sunt capabile sa se combine specific cu Ag a carei recunoastere de catre sistemul imun a condus la sinteza acestora, rezultatul reactiei specifice Ac-Ag fiind declansarea functiilor efectorii imune (activarea complementului, citotoxicitatea etc.) ce au drept scop final indepartarea Ag declansant .
Ac sunt sintetizati si secretati de catre limfocitele B dupa ce acestea au fost stimulate antigenic si s-au transformat in plasmocite, conversia limfocit B-plasmocit necesitand de altfel si participarea unui intreg set de factori nespecifici derivati din cooperarea celulara . Desi sinteza unui anumit tip de Ac presupune, in marea majoritate a cazurilor, un contact prealabila cu Ag declansant, acesta insa nu este demonstrabil in totalitatea cazurilor. Un exemplu elocvent, in acest sens, il constituie
anticorpii naturali care pot fi detectati chiar din primele zile de viata, in afara oricarei stimulari antigenice aparente. In aceasta categorie pot fi inclusi Ac grupelor sanguine ABO.
STRUCTURA ANTICORPILOR
Imunoglobulinele sau anticorpii sunt glicoproteine ce sunt sintetizate de catre plasmocite, acestea provenind din limfocitele B transformate blastic. Imunoglobulinele nou sintetizate au aceeasi specificitate antigenica ca cea a Ig exprimate la suprafata limfocitelor B (lgM sau mai rar IgD). Molecula de baza a Ig este constituita din patru lanturi - doua lanturi grele (H - heavY) cu o greutate moleculara cuprinsa intre 50 si 70 kDa si doua lanturi usoare (L - lighT) de 22 kDa, ele fiind solidarizate prin punti disulfurice. Studiile de clivare proteolitica cu papaina au aratat ca imunoglobulinele sunt constituite din trei fragmente diferite structural, ele avand particularitatile functionale distincte:
- doua fragmente identice Fab (ab - antigen bindinG) care sunt constituite din extremitatea NH2 terminala a lanturilor grele (H) si cate un lant usor (L), ele fiind solidarizate prin punti disulfurice: functia fragmentelor Fab este aceea de a recunoaste si a angaja legaturi cu Ag, aceasta fiind realizata prin intermediul situsului combinativ antigenic situat la extremitatea N-terminala a ambelor lanturi (H si L);
- un fragment Fc (c = cristalizabiL) care este constituit in exclusivitate din jumatatea COOH terminala a lanturilor grele; acest fragment este purtatorul specificitatilor antigenice caracteristice fiecarei clase si subclase imunoglobulinice, cat si a celei mai mari parti a situsurilor functionale ca situsul de activare a complementului, situsul implicat in transportul transplacentar al Ig si altele.
Studiile de microscopie electronica si de difractie in raze X au aratat ca molecula de baza a Ig are forma literei Y, fragmentul Fc constituind axul central iar fragmentele Fab ramurile terminale ce prezinta la extremitatile NH2-terminala cate un situs de recunoastere si combinare cu Ag.
Fig. 12. Structura moleculei de imunoglobulina (Jatinderpal Kalsi et al, 2006)
ANTICORPOGENEZA
Varietatea anticorpilor, pe care un organism este capabil sa-i sintetizeze, este probabil de ordinul sutelor de mii, sau chiar a milioanelor. Cu toate aceasta diversitate care corespunde varietatii determinantelor antigenice fata de care se declanseaza raspunsul imun, moleculele anticorpilor nu difera structural foarte mult intre ele, fiind intotdeauna compuse din doua molecule identice de lanturi, denumite usoare si grele.
Lanturile usoare (L - lighT) si grele (H - heavY) sunt asamblate in cadrul moleculei de imunoglobulina prin legaturi disulfidice (-S-S-) si necovalente. Toate imunoglobulinele au aceasta structura tetrapeptidica si intotdeauna lanturile perechi H si respectiv L sunt identice.
Plasmocitul este celula specializata pentru sinteza si secretia de
anticorpi circulanti. Aceste celule sunt raspandite in tot tesutul limfoid: ganglioni limfatici, splina, placile Payer, maduva osoasa si alte organe limfoide, precum si la baza vilozitatilor mucoasei intestinale, in jurul capilarelor sanguine, in epiploon si tesutul conjunctiv. Plasmocitul prezinta toate caracterele morfologice ale unei celule specializata pentru sinteza si secretie de proteine. Peste 90 % din proteinele sintetizate de plasmocit sunt anticorpi. Organitul celular al acestei sinteze este reticulul endoplasmatic, extrem de bine reprezentat in plasmocit, fiind un sistem labirintic de canale fine, ocupand o buna parte din celula si obligand nucleul sa ia o pozitie excentrica. Acest reticul endoplasmatic rugos prezinta de-a lungul peretilor niste granule dense, ribozomii, formati din ARN care dirijeaza direct activitatea de sinteza enzimatica. Cu ajutorul ultracentrifugarii s-a putut stabilii ca poliribozomii care sintetizeaza lanturile H si L sunt diferiti.
Plasmocitul isi are originea in limfocitul B, care in contact cu antigenul ce ii corespunde, se activeaza, suferind asa-numita transformare blastica si se divide de mai multe ori, realizand o clona de plasmoblasti care se maturizeaza in plasmocite identice. Etapele blastice se caracterizeaza printr-o accentuata sinteza de ADN si ARN care se acumuleaza in citoplasma celulelor angajate pe linia unor sinteze active de proteine. Evaluand sintezele de ADN s-a constatat ca diviziunea plasmoblastilor are loc la interval de aproximativ 10 ore, ceea ce inseamna o rata de multiplicare extrem de vie. Ajunsa in faza de plasmocit, celula nu se mai divide, intreaga energie disponibila fiind consumata pentru sinteza de imunoglobuline, care se acumuleaza in cantitati mari in celula, necunoscandu-se modul de iesire a anticorpilor din celula.
Secretia imunoglobulinelor plasmocitare, se pare ca are loc prin intermediul aparatului Golgi, unde moleculele de imunoglobuline ajung prin mici vezicule care burjoneaza la suprafata sacilor ergastoplasmici. Din acesti saci, prin tasare si fragmentare, se formeaza mici sferule, inconjurate de o fina membrana: granule de secretie.
Granulele de secretie, eliberate in citoplasma, ajung la nivelul membranei periferice, unde membrana lor fuzioneaza cu cea celulara si are loc o deschidere care permite varsarea continutului imunoglobulinic al granulelor in mediul extracelular.
Imunoglobulinele (IG) sunt globuline serice care migreaza electroforetic cu fractiunile α, β sau, mai des γ. La om se cunosc cinci clase de imunoglobuline: IgG, IgA, IgM, IgD, IgE.
Cele cinci clase de Ig se deosebesc in primul rand printr-o secventa diferita a lantului H, simbolizare cu literele grecesti echivalente celor care desemneaza clasa: lant γ pentru IgG, lant μ pentru IgM, lant α pentru IgA, lant δ pentru IgD si lant ε pentru IgE.
Exista doua tipuri diferite de lanturi L, tipul λ si tipul κ; intr-o molecula de Ig nu exista niciodata ambele tipuri de lanturi.
Structura lanturilor H defineste clasa de imunoglobuline: G, A, M, D, E iar deosebirile de secventa si de dimensiuni intre lanturile H definesc subclasele de imunoglobuline: de exemplu au fost identificate patru clase de IgG, notate IgG1, IgG2, IgG3, IgG4 cu lanturile grele γ1, γ2, γ3, γ4.
Fig. 13. Mecanismul de sinteza al anticorpilor (Morell, 2004)
1. Imunoglobulina G (IgG) - reprezinta 70 - 80% din Ig serice la om. Are o greutate moleculara de 140000 - 150000 daltoni. Lanturile L si H sunt unite printr-o singura legatura disulfidica, dar numarul de legaturi in cele doua lanturi H variaza in functie de subclasa respectiva. Anticorpii de tip IgG apar mai ales in timpul raspunsului imun secundar. Ei pot exercita o actiune de inhibare asupra sintezei anticorpilor de tip IgM dezvoltati in cursul raspunsului primar, printr-un mecanism de competitie pentru antigen.
IgG in general si IgG1 in special reprezinta Ac cei mai eficace in apararea antibacteriana, ei intervenind in aglutinarea si liza germenilor, au functie de opsonine, neutralizeaza exotoxinele bacteriene si altele. Anumite subclase de IgG au functie imunomodulatorie, ele avand efecte inhibitorii asupra raspunsurilor imune umorale in general si mai ales asupra sintezei de IgE, aspect ce este utilizat in practica desensibilizarilor. O functie esentiala a IgG este aceea de eliminare a antigenelor: IgG si mai ales autoanticorpii de tip IgG participa activ la mentinerea fenomenului de toleranta si la eliminarea autoantigenelor alterate la a caror distructie de catre celulele fagocitare si prin declansarea complementului, IgG au o contributie esentiala.
2. Imunoglobulina A (IgA) - se gaseste in serul uman sub doua forme: monomera si dimera. Sunt bine caracterizate pana in prezent doua subclase de IgA: IgA1, reprezentand 93% din intreaga cantitate de IgA serica si IgA2 in care lanturile usoare sunt dimerizate prin legaturi disulfidice si unite de lanturile grele prin punti de hidrogen.
Spre deosebire de restul Ig care sunt prezente obisnuit numai in ser, IgA este prezenta si in diversele secretii, de aceea se disting doua forme de IgA:
IgA serice - prezinta o structura clasica ca a oricarei Ig, si numai o minoritate (sub 10%) exista sub forma polimerica constituita din asamblarea a doua, trei sau chiar patru molecule de baza, reunite intre ele printr-o piesa J analoga celei prezente la IgM. Aceste IgA monomerice au o greutate moleculara de 174.000 daltoni. Productia zilnicii de IgA este in jur de 25 mg/kilocorp, iar durata sa de viata este in jur de 10-12 zile. IgA nu traverseaza
placenta si, spre deosebire de alte clase Ig, nu activeaza complementul pe calea directa. Marea majoritate a IgA serice (90%) sunt de tip IgA1.
IgA secretorii (IgAS) - cea mai mare parte a IgAs sunt de tip IgA2 si ele sunt prezente din abundenta in secretiile digestive, saliva, secretiile lacrimale, mucusul bronsic cat si in colostru si
laptele matern. IgAs se prezinta de regula sub forma de dimeri reuniti printr-o piesa de jonctiune (J) si o piesa de transfer (component secretoR) de 60.000 daltoni ce se ataseaza lanturilor grele α. Rolul piesei de transfer este acela de a conferi moleculei de IgAs rezistenta fata de actiunea enzimelor proteolitice existente in majoritatea secretiilor, mai ales cele digestive.
Mai mult de jumatate din IgAs sunt produse de catre plasmocitele care populeaza formatiunile limfoide asociate mucoaselor tot ele sintetizand si piesa de jonctiune ce intra in constitutia IgA.
IgAs din colostru si
laptele matern sunt sintetizate de catre plasmocitele care au migrat de la nivelul tractului digestiv matern catre glanda mamara, proces ce se intensifica catre finele sarcinii si in cursuI alaptatului. O mica fractiune din aceste IgAs provin din IgA serice polimerice care ataseaza piesa de transfer in contact cu celulele epiteliale din glanda
mamara ce le faciliteaza excretia.
Acesti Ac sunt vehiculati la nivelul tractului digestiv al copilului sub forma de microvezicule in citoplasma neutrofilelor si monocitelor din secretia lactata. IgAs astfel transportate sunt eliberate in lumenul intestinal al copilului ca urmare a stimularii acestor celule secundar contactului lor cu germenii din flora bacteriana intestinala.
IgA joaca un rol important in apararea antibacteriana de la nivelul mucoaselor, limiteaza patrunderea alergenelor exogene (ex: pneumoalergenE) si au anumite implicatii asupra mentinerii tolerantei.
3. Imunoglobulina M (IgM) - este imunoglobulina cea mai raspandita. Se caracterizeaza pintr-o greutate moleculara mare si un continut ridicat de glucide. Anticorpii de tip IgM apar predominant in cursul raspunsului primar, rata sintezei lor fiind controlata prin nivelul IgG.
IgM nu traverseaza placenta; in schimb, activeaza intens cascada complementului. IgM nu poseda activitate reaginica, insa se fixeaza intens prin fragmentul Fc la membrana diverselor celule ale imunitatii (macrofage, limfocite, granulocitE).
IgM cuprind doua subclase IgM1 si IgM2. Obisnuit, in clasa IgM se includ hemaglutininele grupelor sanguine ABO, majoritatea anticorpilor antibacterieni (aglutininelE) si anticorpii antivirali. IgM sunt caracteristice raspunsului imun primar, locul lor fiind preluat in cursul raspunsurilor secundare de catre IgG.
4. Imunoglobulina D (IgD) - prezinta o activitate de anticorp, o crestere semnificativa de IgD s-a inregistrat in serul gravidelor, dar numai in timpul travaliului, valoarea sa ante- si postpartum fiind normala.
5. Imunoglobulina E (IgE) - corespunde anticorpilor denumiti "reagine" (anticorpi reaginicI) si, mai recent, anticorpi homocitotropi, adica anticorpi care au proprietatea de a se atasa ferm de unele celule (in special mastocitE) provenite de la aceeasi specie.
Pacientii cu boala fanului,
astm bronsic, eczema atopica au concentratii de IgE semnificativ crescute dar au fost observate niveluri foarte ridicate de IgE si in unele boli parazitare provocate de Ascaris, Toxocara, Echinococus etc.
IgE se afla in concentratii extrem de reduse de aproximativ 500 ng/ml. Concentratia sa plasmatica creste in caz de parazitoze, infectii fungice, virale, etc.
Productia de IgE este unul dintre procesele cele mai strict controlate, probabil datorita rolului important al acestor Ac in retrocontrolul raspunsului imun ceea ce face ca titrurile mari de IgE sa se asocieze numai unor perturbari generate de malfunctia sistemului imun (12).
Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor
