Este limitarea permanenta a miscarilor mandibulei datorita organizarii unui tesut osos care sudeaza mandibula de osul temporal, ceea ce duce la disparitia articulatiei.
Etiopatogenie. Anchiloza temporomandibulara apare mai frecvent in copilarie; poate apare si la adult, dar intr-o proportie mai mica. Este mai frecvent unilaterala (85,5%) si mai rar bilaterala (14,5%). In ceea ce priveste cauzele care duc la aparitia anchilozei temporomandibulare, pe o statistica de 146 cazuri, Dan Vasiliu gaseste urmatoarea situatie: 45,6% dupa traumatisme; 38,3% dupa infectii loco-regionale; 1,93% dupa poliartrita cronica evolutiva; 15,6% neprecizat (foarte probabil ca in aceste cazuri traumatismul sau infectia au trecut neobservatE). Leziunile traumatice urmate de anchiloza temporomandibulara sunt in ordinea frecventei: fracturi intraarticulare ale condilului, fracturile cavitatii glenoide, leziuni ale oaselor si meniscului prin traumatism obstetrical, plagile articulatiei. Toate aceste traumatisme sunt cel mai frecvent indirecte. Cele mai frecvente cauze ale anchilozei postinfectioase sunt: supuratiile otomastoidiene, supuratii localizate in jurul ramului ascendent mandibular, scarlatina. Alti autori mai citeaza parotiditele, artritele gonococice, atritele traumatice. Prin traumatisme sau infectii se distrug elementele articulare, mai ales cartilajul si meniscul, astfel incat intre suprafetele osoase denudate, se organizeaza la inceput un tesut fibroconjunctiv care ulterior se transforma intr-un calus osos mai mult sau mai putin voluminos. Timpul mediu de instalare a unei anchiloze posttraumatice este de 5 luni pentru traumatismul direct si de 18 luni pentru traumatismul indirect (VasiliU). Anchilozele postinfectioase se instaleaza in timp indelungat. Organizarea anchilozei este mai rapida la copii si mai lenta la adulti.
Anatomie patologica. Se produc modificari morfologice si bineanteles functionale ale elementelor articulare si ale tesuturilor invecinate. Modificarile articulare: intre condilul mandibular si cavitatea glenoida se formeaza un calus osos care poate fi limitat, sub forma unei punti, interesand portiuni reduse din articulatie (anchiloza partialA) sau ingloband intr-un bloc osos toate elementele anatomice ale articulatiei, extinzandu-se uneori chiar la incizura sigmoida sau chiar la apofiza coronoida (anchiloza totalA). In anchilozele partiale este respectata o parte din articulatie, sudura osoasa interesand numai portiuni limitate ale elementelor articulare (anterioare, posterioare, laterale sau internE). Cel mai frecvent se intalnesc anchilozele totale in care un bloc osos continuu sudeaza cele doua suprafete articulare.
Acest calus osos se poate extinde in plan frontal pana la spina sfenoida, apofiza pterigoida si chiar tuberozitatea maxilarului, iar in plan sagital, catre conductul auditiv extern, pe care il deformeaza, incizura sigmoida si apofiza coronoida, care sunt sudate de arcada zigomatica. Se descriu forme anatomoclinice de anchiloza de tip posterior (localizate intre condil si cavitatea glenoidA), de tip anterior (localizate intre apofiza coronoida si arcada temporozigomaticA) si totale interesand condilul, incizura sigmoida si apofiza coronoida. Tesutul osos, care sudeaza elementele articulare sau extraarticulare, poate fi spongios sau compact, prezentand o duritate deosebita; mai rar este constituit din tesut osteoid si atunci prezinta un oarecare grad de elasticitate. Modificarile extraarticulare intereseaza muschii mobilizatori ai mandibulei, maxilarele si dintii. Muschii ridicatori ai mandibulei sufera un proces de atrofie; de partea leziunii,
fibrele musculare degenereaza, transformandu-se in tesut scleros, producandu-se chiar zone de calcifiere si osificare in special ale pterigoidianului extern. In acelasi timp datorita eforturilor continue pe care bolnavul le face, incercand sa mobilizeze mandibula, se produce o hipertrofie a muschilor suprahioidieni si a muschilor extrinseci ai limbii, fapt care antreneaza modificari in pozitia laringelui si dimensiunilor faringelui. Daca anchiloza s-a produs dupa desavarsirea cresterii oaselor maxilare, ele nu sufera nici un fel de modificari. Daca anchiloza s-a instalat in copilarie, in plina perioada de crestere, se produc
tulburari grave in dezvoltarea mandibulei; hemimandibula de partea lezata, nu se dezvolta, intrucat este interesat si cartilajul de crstere. In anchilozele unilaterale, mandibula de partea bolnava ramane ascuta mentonul fiind deviat de partea bolnava; mandibula de partea sanatoasa este dezvoltata normal. In anchiloza bilaterala atrofia intereseaza toata mandibula, iar relieful mentonier este sters( micrognatism cu retrognatism mandibulaR). Dintii sufera si ei modificari daca anchiloza s-a produs in copilarie, incisivii si caninii inferiori au o implantare in evantai, inclinati vestibular, situati mult inapoia antagonistilor in bolta palatina.
Simptome. Ceea ce frapeaza in primul rand este absenta totala a miscarilor mandibulei. In anchilozele partiale, arcadele pot fi indepartate pe o distanta de 0,5-1mm. In anchilozele unilaterale, mentonul este retrudat si deviat de partea bolnava. Hemimandibula de partea bolnava este mai scurta, mai subtire, dar apare proeminenta, iar cea de partea sanatoasa, de lungime normala, cu unghiul mandibular deschis, apare mai turtita. Aceasta turtire fiind interpretata drept atrofie, duce adesea la greseli de diagnostic in ceea ce priveste localizarea anchilozei. Linia interincisiva este deviata de partea bolnava. La palpare se percepe blocul osos de partea bolnava, iar de partea sanatoasa miscarile condilului se transmit foarte putin, sau uneori, deloc. In anchilozele bilaterale, relieful mentonier este sters; barbia este mult retrudata si bolnavii au aspectul caracteristic de "profil de pasare". Linia mediana, interincisiva, este pastrata, iar incisivii inferiori sunt mult vestibularizati, dispusi oblic in evantai, vin in contact cu fibromucoasa palatina. Datorita lipsei de autocuratire, dintii prezinta depozite masive de tartru cu parodontita marginala cronica. Anchiloza atrage dupa sine si tulburari functionale importante; masticatia este suprimata, bolnavii fiind nevoiti sa se hraneasca numai cu alimente moi, pastoase, introduse prin spatiile interdentare. Fonatia este defectuoasa; vocea este suierata printre dinti si are o intensitate redusa. Intrucit insalivarea si transformarea fizica a alimentelor sunt profund afectate, se produc tulburari de
nutritie care se rasfrang asupra starii generale a bolnavului.
Radiografic se constata prezenta blocului osos cu disparitia liniei interarticulare, deformarea condilului, eventual disparitia incizurii sigmoide si sinostoza dintre mandibula si arcada temporo-zigomatica. Pentru precizarea intinderii blocului osos sunt necesare radiografii in mai multe incidente si tomografii.
Tratament. Este preferabil ca afectiunea sa fie prevenita deoarece sechelele si tratamentul curativ sunt destul de neplacute. Pentru a prveeni anchiloza la copii, este bine sa se instituie un tratament corect al afectiunilor traumatice si inflamatorii care pot duce la aparitia de anchiloze temporomandibulare. Orice cadere sau lovitura pe menton trebuie sa fie urmata de un examen minutios al articulatiei temporomandibulare; in cazul in care s-a produs o fractura condiliana imobilizarea va fi urmata in mod obligatoriu de mecanoterapie. De asemenea, este necesar ca dupa accidentele infectioase regionale sau mari pirexii sa se instituie o terapie articulara activa, specifica, care sa previna formarea anchilozei. La adulti, la care anchiloza este de obicei de cauza traumatica, se va face mobilizarea precoce a articulatiei dupa fracturi condiliene sau plagi ale regiunii.
In anchilozele organizate, singurul tratament indicat este cel chirurgical. Prin interventia chirurgicala se urmareste crearea unei noi articulatii, pentru a reda astfel miscarile mandibulei. S-a solosit mai multe metode operatorii, dintre care unele au fost complet parasite rezultatele fiind nesatisfacatoare: sectiuni simple ale ramului ascendent mandibular la diverse niveluri (Dieffenhbach, Tixier-FriedeL) nu au dat rezultate, deoarece itre suprafetele sangerande se formeaza foarte repede un calus osos; rezectii oasoase intinse pentru a crea un spatiu mai mare intre capetele osoase, favorizand astfel formarea unei neoarticulatii. Levart face rezectia osoasa la nivelul unghiului, iar Rizzoli si Esmack la nivelul ramului orizontal mandibular. Aceste interventii de scurtari osoase importante, dezechilibreaza complet mecanica mandibulara si sunt urmate de recidive dupa 2-3 ani. Rezectiile modelante ale blocului osos si formarea unei noi articulatii cat mai aproape de locul sau normal (Ollier, Humphrym DuformentaL), duc de obicei la recidiva. Pentru a impiedica recidiva s-a produc interpozitia de fascia lata, grasime, muschi, cartilajul sau materiale aloplastice, acrilat, siliconi, fara ca rezultatele sa fie in timp. Se pare ca siliconii ar da rezultate de durata; se interpune o folie de silicon intre capetele de osteomie care se indeparteaza dupa 3 luni. Dupa Kruger, folia de slicon ar induce formarea unei capsule conjunctive la nivelul suprafetelor osoase. Valearin Popescu foloseste din anul 1956, cu rezultate bune, de durata, aloplastia cu interpozitie de piele totala. Pielea introdusa intre cele doua suprafete sangerande impiedica refacerea calusului osos, induce metaplazia cartilaginoasa cu structurarea functionala a elementelor neoarticulatiei. Mecanoterapia pana la reluarea spontana a miscarilor este obligatorie. Dupa ce s-a restabilit complet functia masticatorie, se recomanda interventii plastice (osteotomii, osteoplastiI), care sa corecteze defectele osoase ramase dupa anchilozele instalate in copilarie.
 |  | |
Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor
