De cand era tanar, dr. Bach obisnuia sa petreaca mult timp in mijlocul naturii. Datorita inclinatiilor saie meditative si contemplative, a inceput chiar din aceasta perioada timpurie sa perceapa fenomenele naturale nu numai vizual, ci si prin intermediul celorlalte simturi. La evaluarea unei flori, se baza pe intuitia proprie, observand si atingand ta respectiva, apoi incercand sa inteleaga mai bine puterea ei de vindecare.
Prima data cand a avut succes in cautarea lui permanenta a medicamentului ideai se afla in Wales, dupa ce cercetase deja nenumarate te. Aici a descoperit primele te medicinale (slabanog si cretisoara) care corespundeau asteptarilor lui. in acelasi fel va descoperi mai tarziu inca 36 de esente, care reprezinta si astazi medicamentele de baza ale aromoterapiei.
Bach a incercat sa convinga si alti colegi de uimitoarea forta de vindecare a telor sale, insa nu s-a ales decat cu batjocura si desconsiderarea tuturor. in cele din urma, acestia i-au intors spatele definitiv, in ciuda succeselor lui vizibile in tratarea si vindecarea bolilor, fapt care l-a determinat sa renunte ia practicarea medicinei traditionale si sa se retraga la tara. incepand din acest moment, s-a dedicat exclusiterapiei florale, intregind in cursul anilor urmatori seria esentelor folositoare terapiei.
Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor